Holdingul elvețian Montana Aerospace investește 8 milioane de euro într-o facilitate de reciclare a aluminiului la fabrica din Maramureș a subsidiarei Universal Alloy Corporation Europe (UACE). Montana e unul dintre cei mai importanți producători mondiali de componene și structuri ușoare pentru industria aerospațială.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Montana a început să recicleze propriile așchii începând cu ianuarie 2023 prin intermediul companiei partenere CCAT Acordo. UACE a încheiat un parteneriat cu societatea CCAT Acordo pentru a dezvolta un proiect de reciclare în parcul industrial din Maramureș. Proiectul a fost demarat în mai 2024 și are ca obiectiv începerea funcționării în iunie 2026.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea unui nou proiect de reciclare a aluminiului împreună cu partenerul nostru Acordo ICMS SRL parte a grupului CCAT SG. Împreună ne propunem să reciclăm 7.000 de tone de șpan de aluminiu pe an la unitatea noastră Universal Alloy Corporation din Maramureș, România, investind aproximativ 8 milioane de euro. Această inițiativă ambițioasă va transforma modul în care folosim și reutilizăm aluminiul, având un impact semnificativ atât asupra mediului, cât și asupra economiei, prin îmbunătățirea eficienței noastre energetice și reducerea emisiilor noastre globale de CO2”, a transmis Montana Aerospace.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Planurile vizează extinderea capacității de reciclare pentru a absorbi toate așchiile de aluminiu disponibile, 6.700 de tone în 2027.

Acordo ICMS este o firmă din București.

Universal Alloy Corporation mai deține fabrici în Dumbrăvița și Tăuții Măgherăuș. Compania a beneficiat în România de ajutor de stat de 37,2 milioane de euro, acord semnat la finalul lui 2018, pentru o investiţie realizată în localitatea Tăuţii Măgheruş din Maramureş.

Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, firma a obținut anul trecut afaceri de 1,23 miliarde de lei și un profit de 1,51 milioane de lei, având 2424 de salariați.