Val de proteste în aparatul bugetar: Polițiștii, statisticienii, angajații APIA și din sănătate, grefierii sunt nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă, în preajma aprobării bugetului pentru 2024

protest profesori, vuvuzele Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii, angajații Institutului Național de Statistică, angajații APIA, salariații de la Direcțiile de Sănătate Publică protestează în toată țara din cauza salarizării și a condițiilor de muncă. Grefierii au protestat, de asemenea, săptămâna trecută și continuă și luni protestele la unele dintre instanțe. O parte dintre aceste categorii de angajați au început protestele în urmă cu mai multe săptămâni, fără niciun rezultat. Valul de manifestații vine în contextul în care în aceste zile se negociază ultimele aspecte ale bugetului pentru anul 2024. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că vrea ca proiectul de buget să fie votat în ședința de guvern de joi.

Polițiștii au început luni un protest de patru zile, nemulțumiți de proiectul de buget care prevede o majorare de doar 5% pentru bugetari. „Unitatea şi solidaritatea trebuie să învingă! Guvernul a aruncat „pe piaţă” proiectul de OUG pe măsuri fiscal-bugetare, care prevede doar 5% pentru bugetari, implicit pentru MAI. O bătaie de joc de genul ” Nicule, mai dă-le mă 100 de lei!”, a scris Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual într-un comunicat. Detalii aici.

Sindicatele din Bucureşti, membre ale Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” din România, vor picheta Guvernul, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor în data de 20 decembrie, pe fondul nemulţumirilor faţă de intenţia autorităţilor de a acorda o creştere salarială de numai 5% angajaţilor din sănătate. Principala revendicare a acţiunilor de protest o constituie adoptarea proiectului legii salarizării în forma negociată cu Ministerul Sănătăţii şi acordarea drepturilor salariale aferente acesteia începând cu 1 ianuarie 2024, incluzând raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Angajații Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au oprit luni activitatea, din nou, în mai multe centre din țară, după ce săptămâna trecută, pe 7 decembrie, primul protest a fost făcut de angajații de la APIA Botoșani, anunță Agrointel.

Nemulțumirea angajaților este legată de salarizarea diferențiată între funcționarii din teritoriu și cei de la APIA Central. Seria acţiunilor de proteste va continua în zilele următoare, luându-se în calcul deplasarea la Bucureşti şi pichetarea Ministrului Aagriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) până la rezolvarea solicitării privind salarizarea, potrivit reprezentanților angajaților APIA. Detalii aici.

Salariații din Direcțiile de Sănătate Publică continuă protestele pentru a patra săptămână. Principala revendicare solicitată de cei 4100 de salariați este aceea de a fi cuprinși pâna în 15 decembrie într-o OUG de către Guvernul României prin care sa fie asimilați cu colegii din CNAS. Detalii aici.

Aproximativ 900 de persoane din cadrul Institutului Naţional de Statistică, din Bucureşti şi din ţară, au întrerupt lucrul, luni, ca protest faţă de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic. Angajaţii de la sediul central al INS şi de la Direcţiile Teritoriale de Statistică au declanşat proteste spontane încă din 23 noiembrie. ”După zece zile de protest spontan, revendicările noastre nu au fost soluţionate”, au afirmat reprezentanţii Sindicatului din Direcţia de Statistică Dâmboviţa.

Nemulţumirile angajaţilor DJS Dâmboviţa se referă la salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost nici măcar indexate cu rata inflaţiei (a depăşit 43% în octombrie 2023 faţă de ianuarie 2018), neaplicarea Legii nr.153/2017 în ceea ce priveşte calculul salariului de bază, prin aplicarea salariului minim brut pe ţară în vigoare; salarizarea discriminatorie faţă de alte instituţii publice de acelaşi nivel; neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică”. Detalii aici.

Și grefierii au declanșat, vineri, acțiuni de protest în mai multe instanțe din București și din țară. Motivul acestor forme de protest îl reprezintă concluziile întâlnirii dintre reprezentanții Blocului Național Sindical, ai SNGJ Dicasterial, dar și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, când ministrul Finanțelor Marcel Boloș, a transmis ca nu va asigura fondurile pentru plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărârile judecătorești, potrivit unui comunicat BNS. Detalii aici.

Context. Proiectul bugetului de stat pe anul viitor va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de joi, a dat asigurări, luni, premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD. El a prezentat proiectul de buget, luni, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD.

Marcel Ciolacu a anunțat luni că proiectul de buget prevede o creștere de salarii de 5% pentru toți bugetarii, cu excepția demnitarilor. Întrebat despre creșterea salariilor profesorilor, Ciolacu a spus că ”o să decidem cu liderii de sindicat în aceste zile. Sunt ferm convins că vom avea o situație corectă”. El a mai spus că proiectul de buget pentru 2024 prevede un deficit bugetar sub 5% din PIB. În plus, premierul Ciolacu a anunțat că din 2024 vor crește contribuțiile la pilonul II de pensii, în caz contrar România riscând să piardă fondurile din PNRR.

Premierul a anunțat și o nouă creștere a salariului minim în 2024, fără a spune cu cât va fi majorat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Polițiștii merită mult mai mul! Pentru incompetență , delăsare , spagă , implicare in trafic de droguri , accidente mortale , colaborare cu traficanții este absolut necesar să primească salarii mai mari. Și să fie redusă și vârsta de pensionare. Prea mult să fii pensionat la 45 de ani. Să fie dați afară toți cei necorespunzători , să fie păstrați cei care merită și acestora să le fie mărite salariile . Pensionarea la 65 de ani. Se aude sindicate din Poliție ?

  2. Intr-un stat unde se da pomana .. eventual invidia va darama totul
    nu se poate rezolva decat prin lege unitara si aparat redus ca sa fie competitie pe posturi … altfel ai o armata de obositi care vor trage eventual tara in jos

  3. Golanii MAI sunt experti in diversiuni de acoperire infractionala. Se dau lumii saraci lipiti pamantului dupa ce jefuiesc si talharesc populatia cu girofarurile…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.