Vechiul palet din lemn revine în forţă în contextul exploziei comerţului electronic

paleti lemn Sursa foto: Pixabay

După ce a purtat cu modestie povara economiei mondiale după cel de-al doilea război mondial, umilul palet de lemn începe în sfârşit să primească respectul pe care îl merită, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Cererea pentru platforme utilizate la transportul unei game largi de produse, de la bunuri de consum la ingrediente industriale, este în creştere pe fondul exploziei comerţului electronic, ceea ce obligă retailerii şi producătorii să extindă depozitele şi să majoreze stocurile. În acelaşi timp, există o ofertă limitată pentru două ingrediente cheie pentru producţia de paleţi de lemn, mâna de lucru şi lemnul ieftine, iar costurile cu cuiele sunt şi ele în creştere.

Rezultatul este că preţurile la paleţi de lemn au atins un nivel record, potrivit unui index calculat de Departamentul american al Muncii, iar indicatorii europeni arată şi ei creşteri mari din Marea Britanie şi până în Germania. Analiştii estimează că piaţa va rămâne una fierbinte având în vedere că lucrările de construcţii ating un nivel de vârf primăvara iar campaniile de vaccinare Covid-19 vor ajuta la redeschiderea restaurantelor şi a spaţiilor unde au loc evenimente, ceea ce va provoca presiuni inflaţioniste de-a lungul lanţurilor de aprovizionare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Oferta abia ţine pasul cu cererea. Este o situaţie destul de riscantă”, spune Howe Wallace, preşedinte şi director general la PalletOne Inc., un producător american de paleţi de lemn cu sediul în Florida şi mai multe facilităţi de producţie în sud-estul SUA.

Paleţii de lemn sunt o modalitate standard pentru transportul de produse care sunt uşor de mutat cu stivuitoarele. În general, paleţii sunt cumpăraţi sau închiriaţi de fabricanţii de produse şi sunt incluşi în costurile cu ambalajele de transport. De partea cealaltă, când un retailer a terminat cu paleţii, companiile de reciclare îi colectează, repară şi îi revând. Unele industrii, precum companiile de îmbuteliere, îşi gestionează propriile lor parcuri de paleţi.

Analiştii estimează că la nivel mondial sunt în folosinţă aproximativ cinci miliarde de paleţi de lemn, dintre care două miliarde numai în SUA, un număr suficient pentru a acoperi două treimi din distanţa de la Pământ la Lună, dacă toţi paleţii ar fi puşi unul peste altul. Aproximativ 90% dintre paleţi sunt din lemn, iar restul sunt fabricaţi din plastic, metal sau carton. În fiecare an, aproximativ 513 milioane noi paleţi de lemn sunt construiţi în SUA iar alţi 326 de milioane sunt reparaţi şi repuşi în circulaţie, susţine profesorul Laszlo Horvath, directorul Center for Packaging and Unit Load Design de la Universitatea Virginia Tech, cel mai important laborator pentru studiul paleţilor din SUA.

În funcţie de regiune, preţul normal, cuprins între 9 şi 12 dolari pentru un palet de lemn, ar putea să se apropie de 15 dolari în acest an.

„Paleţi noi, paleţi folosiţi, paleţi închiriaţi, toţi majorează preţurile”, spune Chaille Brindley, editorul revistei Pallet Enterprise.

Paleţii de lemn sunt produşi dintr-un amestec de lemn de esenţă tare şi esenţă moale. În regiunea mid-Atlantic, preţul pentru lemnul de esenţă tare utilizat la producţia de paleţi a crescut în luna martie până la 635 de dolari pentru fiecare 2,35 metri cubi, de la 530 de dolari în urmă cu un an iar în sudul Californiei preţul pentru lemn de esenţă moale s-a dublat până la 520 de dolari pentru 2,35 metri cubi. În paralel, preţul cuielor a crescut şi el în perioada cuprinsă între lunile noiembrie şi martie, la care se adaugă o creştere de 36% a costului sârmei, susţine Chaille Brindley.

La aceasta se adaugă o lipsă de muncitori dispuşi să asambleze paleţi de lemn. „Există piaţă pentru adăugarea unui al doilea schimb, dar nu există oameni dispuşi să lucreze în al doilea schimb”, spune Howe Wallace.

Astfel de presiuni ar putea părea ca o oportunitate pentru paleţii din plastic, care sunt mai uşori, mai rezistenţi şi mai uşor de curăţat. Însă aceştia au unele dezavantaje: sunt de trei ori mai scumpi, ceea ce însemnă că trecerea de la lemn la plastic descurajează majoritatea companiilor.

Înainte de pandemie, piaţa totală a paleţilor înregistra un ritm de creştere anuală cuprins între 5% şi 7%. “După pandemie credem că ritmul de creştere este mai mare. Vedem cum în special în zona paleţilor din lemn există mai multă cerere decât ofertă”, spune Jeff Pepperworth, director general la iGPS Logistics LLC. Pepperworth susţine că trecerea la robotică şi inteligenţă artificială în depozite şi centre de distribuţie sunt factori care avantajează paleţii cu dimensiuni mai mari şi tehnologie de urmărire, ambele caracteristici ale paleţilor din plastic.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: