Cererea de plată numărul 2 a României din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este blocată în continuare, fiindcă, din păcate, multe dintre jaloanele de reformă nu sunt încă îndeplinite, în special cele care privesc transparenţa de guvernanţă corporativă în societăţile de stat, a declarat, marţi, vicepreşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), Daniela Nemoianu, într-o conferinţă de specialitate, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Dacă ne uităm în ultimii 30 de ani, România tot timpul a fost reactivă. Ceea ce ne trebuie este o viziune pe termen mai lung, dincolo şi mai departe de PNRR, care, până la urmă, este un instrument. Noi vom deveni net contributor şi atunci abordarea este cu totul diferită. Dacă ne uităm în evidenţele Comisiei Europene unde este România la execuţie, în PNRR, suntem pe la mijloc. Nu suntem nici rău, nici bine. Avem cererea de plată numărul 2 blocată în continuare din decembrie, fiindcă, din păcate, multe dintre jaloanele de reformă nu sunt încă îndeplinite, în special cele care privesc transparenţa de guvernanţă corporativă în societăţile de stat. Pe de altă parte, avem exemplul Italiei, care este la cererea de plată numărul 5 şi decontează 11 miliarde de euro… Este o foarte mare varietate dincolo de PNRR şi vorbim în general despre investiţiile publice. Cred că sunt două elemente foarte importante care trebuie luate în calcul, şi anume calitatea acestor investiţii şi randamentul lor economic. Dincolo de execuţie, aşa volumetrică, PNRR-ul într-adevăr va fi pe termen scurt”, a spus Nemoianu.

Reprezentanta AmCham România a punctat faptul că, prin intermediul unui “program de guvernare alternativ”, Camera de Comerţ Americană în România propune implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru investiţiile de peste 100 de milioane de euro.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“O avem pe preşedinta Comisiei Europene care spune că vom avea o Europă a investiţiilor. Minunat, dar cum facem? Noi am început în cadrul Camerei Americane de Comerţ încă din 2022 o campanie în care am mers inclusiv în State Unite. Avem acest forum anual bilateral economic româno-american pe care îl facem, în care încercăm să poziţionăm România ca centru regional, şi nu numai, pentru reconstrucţia Ucrainei, dar şi ce înseamnă Caucaz şi Balcani. Depinde foarte mult ce fel de mentalitate avem şi cum se pot reuni aceste eforturi împreună cu agenţiile de stat, dar şi cu ambasadele din teritoriu (…) Un exemplu pe care vi-l dau şi pe care o să-l vedeţi în ‘Priorităţi pentru România’. Sunt foarte multe propuneri. E un program de guvernare alternativ. Un exemplu este nevoia unor scheme de ajutor de stat pentru investiţiile de peste 100 de milioane de euro sau măcar majorarea plafonului total la 500 de milioane sau 500 plus, fiindcă altfel domenii care trebuie să se dezvolte strategic, cum ar fi energia sau infrastructura de transport, nu au cum să aibă acele resurse ca să poată să facă salturile de care avem nevoie în momentul de faţă”, a afirmat Daniela Nemoianu.