VIDEO Cele mai noi imagini cu lotul de mijloc al Autostrăzii Ploiești – Buzău. Primul mare șantier al unui constructor din Bulgaria a ajuns la aproximativ 8% și poate fi terminat la termen: aprilie 2024

Autostrada Ploiești Buzău Lot 2 Pro Infrastructura

Lotul de mijloc al Autostrăzii Ploiești – Buzău, primul șantier unde lucrează un constructor din Bulgaria, a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 8%, estimarea pentru finalizarea lotului Mizil – Spătaru (28 km) fiind pentru primăvara anului viitor, cel mai târziu vara 2024, potrivit Asociației Pro Infrastructură. Contractul pentru Lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău a fost semnat în iunie 2022 cu Asocierea bulgaro-română TRACE-CONI, iar ordinul de intrare în șantier a fost dat începând cu 11 august (detalii aici). Tot în august au început și lucrările pregătitoare pe Lotul 1 Ploiești (Dumbrava) – Mizil unde lucrează Asocierea Pizzarotti – Retter, dar progresul este de-abia la 2%.

Asociația Pro Infrastructură spune că progresul pe șantier din acest an este decisiv pentru recepția așteptată în 2024.

„Lotul este banal: relief ca-n palmă și doar structuri mici. După 4 luni și jumătate de la emiterea ordinului de începere, 11.08.2022, stadiul fizic a ajuns la aproximativ 8%. Cei doi constructori nu impresionează, dar nici nu se mișcă rău, având în vedere că bulgarii sunt la primul șantier la noi în țară iar românii au făcut până acum doar drumuri de interes secundar. 2023 este decisiv pentru acest tronson. Dacă antreprenorii vor accelera puternic în primăvară și vor menține o mobilizare foarte bună tot anul, atunci iarna viitoare îi va prinde cu mult asfalt așternut și vor putea să-și respecte termenul contractual de finalizare, aprilie 2024, sau îl vor decala puțin: vara 2024. Dacă vor merge din inerție iar CNAIR se va complace ridicând din umeri, așa cum a făcut-o pe prea multe proiecte, atunci vom conduce pe această secțiune din A7 abia spre sfârșitul lui 2024”, arată Asociația.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

La un an și jumătate de la lansarea licitației pentru execuție, Lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, contractul pentru tronsonul Pietroasele – Buzău nu poate fi semnat cu Nurol, contestația Danlin fiind admisă la CNSC. De la Buzău la Focșani, UMB are contracte/lucrează pe loturile 1 și 4, iar în câteva zile este așteptat să semneze contractele pentru loturile 2 și 3 câștigate și după reevaluare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ploiesti-Buzau e pe un relief on care se poate merge ca-n branza.
    Ar fi rusinos sa nu le poti da in folosinta in 2024.
    Dar e clar ca cele doua loturi vor ramane UN CIOT pe celebra A 7.
    Cu Nurol sau cu altii cand va fi, daca va fi pobabil mult dupa 2026 va fi legat Buzaul la A 7.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.