VIDEO Christian von Albrichsfeld, Continental: Cea mai importantă lecție pe care administrația trebuie să o învețe din pandemie este digitalizarea! Am văzut că munca se poate desfășura și în alt mod

Christian von Albrichsfeld 1 Captura Vimeo

Marile companii din România au trecut printr-un amplu proces de adaptare și transformare în perioada pandemiei. Continental România și-a trimis din prima săptămână de lockdown angajații să lucreze de acasă, iar pentru cei care au rămas să lucreze în fabrică au fost create circuite speciale, pentru evitarea infectărilor. Implicarea socială activă a fost un ajutor neprețuit pentru societatea civilă. Mai multe spitale din Timișoara au beneficiat de ajutor în cele mai critice momente.

Adaptarea la ce urma să vină, spune Christian von Albrichsfeld, head of Country Continental România, a fost rapidă. Producția la începutul pandemiei a scăzut subit, iar compania trebuia să găsească soluții pentru angajați.

Vezi integral VIDEO cu Christian von Albrichsfeld, head of Country Continental România

 

Filmare: Economedia Montaj: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Principalele declarații ale lui Christian von Albrichsfeld

Începutul pandemiei și adaptarea la noul stil de muncă

  • Cred că pandemia a venit pentru noi toți foarte suprinzător. Am avut o săptămâna timp să ne acomodăm cumva, sigur că întotdeauna am pus cea mai mare importanță pe sănătatea și siguranța angajaților. Înainte de starea de urgență, ce am făcut, ne-am așezat și ne-am organizat cum să facem cât de mult posibil să putem sta acasă și în nici o săptămâna am transferat aproape toată administrația, cercetarea și dezvoltarea acasă.
  • Asta a fost posibil și după, când a început pandemia am avut nici 10 la sută în companie, restul a fost de acasă. I-am transferat cu testere, cu toate mașinuțele de care au avut nevoie acasă. Un alt punct, am implementat măsuri și în companie, tot ce a fost legal, tot ce am crezut că e bine să facem. Din păcate mulți s-au îmbolnăvit, dar mai mult de 95 la sută din toate infectarile au fost din viața privată.
  • Am avut și o altă problemă, piața a scăzut foarte mult în automotive, piața în 2020 la nivel mondial a scăzut cu 20-25 la sută, depinde de regiune, și acolo nu am mai avut comenzi. Ne-am întrebat cum lucrăm în șomaj tehnic, cu conceptul de “kurzarbeit”, acolo am lucrat foarte mult cu Camera de comerț româno-germană, unde sunt și vicepreședinte, și cu coaliția de guvernare, cum să introducem noi concepte de muncă în direcția asta pentru oamenii de care avem nevoie, dar acum nu sunt comenzi, cum să facem să fie sigur pentru ei, să păstrăm locuri de muncă. Cred că am reușit până la urmă și cu conceptul de „kurzarbeit”, am implementat, dar a fost o perioadă în care, până la sfârșitul anului, a fost nevoie să fim foarte agili. Foarte flexibili! În fiecare săptămână nu am știut, vin comenzi, nu vin comenzi, vin multe sau puține. Cum să ne adaptăm la asta și a fost foarte challenging!

Cum s-au adaptat angajații la munca de acasă

  • Munca de acasă, surpinzător, a mers bine. Compania a cumpărat mai multe laptopuri și echipamente de testare. Spun însă că deși a mers bine, în acest fel se pierd ideile creative și mai ales interacțiunea dintre angajați.
  • Dacă ar fi fost acum 2-3 ani nu am fi reușit, noi am avut acest concept de work from home pentru administrație, pentru centrele de cercetare și dezvoltare deja implementrat înainte, o zi pe săptămâna lumea poate să lucreze de acasă. Am avut tool-uri necesare pe computer, am avut multe laptop-uri, am aut deja posibiliatea asta În pandemie am extins asta și de la o zi la alta am spus cine poate, unde coordonatorul spune că merge și nu trebuie să fie fizic prezent, poate să facă de acasă și am văzut surprinzător că a mers.
  • Dar, sincer, eu cred că asta merge un anumit timp. Până la urmă oamenii vor să vădă alți oameni, cumva pierzi legătura cu angajații, vezi dacă au probleme, poți să vorbești cu ei. Timp de un an nimeni nu a întrebat pe nimeni pentru că nimeni nu a văzut. Creativitatea, este mult mai ușor într-un work-shop, faci lucruri împreună și stai și seara undeva, la o bere, împreună. Aici eu vad că trebuie să revenim mai mult în modul în care am lucrat înainte, dar, surprinzător, pentru un an a mers foarte bine și așa.
  • Noi comandăm în fiecare an laptop-uri pentru că după 3-4 ani nu mai sunt actuale și trebuie să cumpărăm din nou echipament. Avem muncitorii din fabrică, acolo a fost imposibil să transferăm echipametul din 8 în 8 ore la fiecare tură, acolo a fost nevoie să stea la lucru în fiecare zi, dar măsurile implementate au fost eficiente. Pentru oamenii din administrație, din centrele de dezvoltare, implementare și cercetare, aici în România sunt aproape 9.000 de oameni, au lucrat 90 la sută de acasă

Continental a donat în valoare de 80 de mii de euro ventilatoare, containere de triaj epidemiologic și kituri de teste Covid19

  • Am văzut că sistemul sanitar în România, ca în multe țări, nu a fost pregătit deloc pentru o pandemie. Nu poți să ai nu știu câte resurse să aștepți să vină o pandemie. Compania și angajații, și sunt foarte mândru de angajații noștri, am încercat să ajutăm societatea. Noi toți trăim aici, dacă merg la spital și eu vreau să funcționeze. Am discutat cu medicii, am întrebat aveți nevoie de oxigen, de combinezoane, de măști, de ventilatoare, câte ventilatoare.
  • Am cumpărat ventilatoare, am reparat câteva. Toate lucrurile acestea le-am făcut să ajutăm sistemul sanitar acolo unde suntem noi, în comunități, să funcționeze.

Centre publice de vaccinare în incinta corporației

  • Fosta prefecta din Timiș ne-a sunat și a zis că trebuie să facem în Timiș 20-30 de centre de vaccinare și dacă putem să ajutăm. Asta a fost un punct foarte clar, am zis sigur-găsim o soluție! Acum avem două centre de vaccinare publice, nu este centrul nostru, noi am ajutat cu echipamente, pentru că primăria și prefectura nu au spațiu să facă asta. Am sunat mai mulți oameni, mai multe companii și am discutat cum să ajutăm. Aici avem un centru lângă compania noastră în Timiș, am propus și un alt centru lângă fabrica de anvelope, dar acolo nu a fost nevoie. Am făcut și un centrul din containere în parcarea de la compania noastră din Sibiu. Funcționează foarte bine!

Despre lecțiile pandemiei

  • Sunt mai multe lecții. Un punct este clar, industria noastră de automotive este deja într-o transformare accelerată de doi-trei ani. Ce s-a văzut în pandemia este că această transformare s-a accelerat. Modul în care noi lucrăm împreună în companie, aici, dacă vedem clădirea pe care o să o inaugurăm în vară, este diferit construită. E făcută într-un mod inventive, o să avem “cafenele de lucru”.
  • Ca societate am văzut că putem să lucrăm și mai mult, cu responsabilitatea fiecăruia, de acasă.
  • Trebuie să facem mult mai mult digitalizare. Probabil că toții am văzut că dacă înainte ai stat la o coadă mare undeva la autorități, de la o zi la alta am văzut că primești un SMS, să vii la o oră, și erau unu-doi oameni în față. Cred că acolo digitalizarea a mers mult mai accelerat decât a fost posibil cumulat în 5, 6, 7 ani.
  • Un alt punct este flexibiliatea și agiliatatea, noi ca și companie deja implementăm asta de doi ani. Cum să acționăm mai flexibil și rezilient. Dacă se întâmplă ceva să mergem mai departe, nu să ne lovim de probleme. La începutul pandemiei, cu shutdown, dacă se închid toate show-roomiurile nimeni nu mai cumpără o mașină. De la o zi la altă a scăzut total! În tot anul 2020 au fost ceva între 20-25 la sută, acum se vede o revenire. Dar acum ne confruntăm cu o altă problemă, legată de microelectronică. Toată lumea cumpără electronică, dar furnizorii nu au revenit cu o producție de microelectronică, acum nu putem să livrăm atât de mult în toată industria automotive cum ar fi posibil pentru că ne lovim de problema furnizorilor.

Viitorul companiilor depinde de deciziile guvernanților

  • Depindem foarte mult de partea legală, adică avem 5 milioane de oameni vaccinați în 1 iunie și vedem o relaxare, da sau nu? Vedem o relaxare, dacă toți în open space sunt vaccinați nu mai poartă masca, da sau nu?
  • Trebuie să ne adaptăm în această direcție, să vedem foarte clar dacă revenim sau nu la lucru, Eu spun că o să avem un mod de lucru diferit, am învățat că putem și mai mult de acasă, însă exact cât, dacă o să fie 2 sau 3 zile pe săptămâna, nu știm exact. Dar foarte clar va fi o schimbare. Am învățat și un alt mod de lucru”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: