Lucrările la tunelul de la Ormeniș pe Magistrala CFR Brașov – Sighișoara, avansează, arată imaginile publicate de specialustul Dumitru Cojocea. Pe lotul Apața – Cața din județul Brașov urmează să fie construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România (Ormeniș și Homorod, 7 km, respectiv 5 km, cu galerie dublă, deci în total 24 km). Lotul Apața – Cața unde constructorul grec Aktor este lider de proiect are o lungime de 28 km și este unul dintre cele mai mari contracte CFR, cu o valoare de 3 miliarde lei, finanțare prin CEF.
Video din interiorul Tunelului Ormeniș de 7 km:
În decembrie, Aktor a început forarea celui de-al patrulea tunel de pe firul viitoarei linii Brașov – Simeria, parte din Coridorul Rin – Dunăre. A patra mașină TBM, Konstantina, de 100 m și 1.500 tone, a început lucrările în decembrie, alăturându-se Alexandrei, activă din octombrie. Cele două TBM sapă tuneluri de 5,1 km spre Homorod, continuând proiectul început în primăvară de Varvara și Eleni, care avansează spre Apața.
„Acesta este un proiect de amploare, unul dintre puținele din Europa în care patru mașini forează patru tuneluri în același timp”, a declarat atunci Alexandros Exarchou, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO al Aktor Group.
Săptămâna trecută, Aktor anunța că toate cele patru TBM-uri avansează în forajul tunelurilor de pe traseul viitoarei căi ferate Brașov – Sighișoara.
„Cârtițele”, care sunt complet în munte, înregistrau la finalul lunii ianuarie:
- TBM 3 – Alexandra – 123 m de tunel.
- TBM 4 – Konstantina a avansat 201 m.
- TBM 1 – Varvara și TBM 2 – Eleni, active din primăvara lui 2024, au forat deja 1,15 km și 0,76 km.
Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare și 70 m lângă zona cu suprasarcină mare. Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania HERREKNECHT. Primele două TBM-uri, Eleni și Varvara, au o lungime remarcabilă: Eleni are aproximativ 105 de metri lungime, iar Varvara are aproximativ 84 de metri. Un utilaj TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere, conform unui comunicat Aktor.
Contractul pentru reabilitarea secţiunii centrale Apaţa – Caţa, (acum în lungime de 43 km şi 28 de km după reabilitare) a fost semnat pentru 2,7 miliarde lei (suplimentat la 2,9 miliarde) cu asocierea Aktor- Alstom – Arcada şi are o durată de 4 ani. Este un contract cu o mare complexitate tehnică pentru că vor fi construite şi patru tuneluri noi a anunţat CFR Infrastructură:
Modernizarea a 28,2 km linie de cale ferată din care 6,11 km vor fi reabilitaţi, 9,626 km line nou construită şi 12,464 km linie în tunele
– 3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş)
– 2 pasaje superioare
– 7 poduri ✓ 10 podețe ✓ 3 viaducte ✓ 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km).
Loturile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara unde lucrează RailWorks (Alstom lider de proiect) sunt la următoarele stadii de execuție:
- Subsecțiunea 1: Brașov – Apața: Progres fizic 41,56%
- Subsecțiunea 2: Apața – Cața: Progres fizic 45,05%
- Subsecțiunea 3: Cața – Sighișoara: Progres fizic 41,56%
Suplimentare de buget
Guvernul suplimentează banii pentru Magistrala M300 Brașov – Sighișoara, de la 8 miliarde lei la 11 miliarde lei, arată un proiect lansat în dezbatere de către Ministerul Transporturilor, pe 11 februarie, pentru „reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov – Apața, 2. Apața – Cața și 3. Cața – Sighișoara””.