Trenurile CFR Călători nu pot parcurge ruta București-Brașov în mai puțin de două ore pentru că viteza maximă pe linia parțial modernizată (la câmpie) este de 140 km/h., iar pe tronsonul de munte Predeal-Brașov declivitatea maximă este de 25 ‰, curbele sunt strânse, iar viteza maximă este limitată la 50 km/h, inclusiv în cele două tuneluri dintre Predeal și Timișu de Sus construite acum aproape 150 de ani (1876-1878), potrivit CFR Călători. Operatorul feroviar național a publicat o înregistrare video cu traseul București-Brașov, una dintre cele mai solicitate rute din țară și a prezentat cele mai importante informații privind această Magistrală, prima linie electrificată din țară. Înregistrarea din cabina locomotivei a fost publicată înainte ca directorul general Tarom să anunțe o cursă de la Otopeni la Aeroportul Brașov-Ghimbav, declarație controversată pentru că, pe distanțe atât de scurte transportul eficient se poate asigura pe calea ferată, iar Comisia Europeană sprijină transportul sustenabil cu trenul pentru aceste distanțe reduse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În prezent, cel mai rapid tren CFR Călători, IR 1882 parcurge distanța București-Brașov (166 km.) în două ore și nouă minute, iar din decembrie, odată cu Noul Mers al Trenurilor vor fi reintroduse trenurile INTERCITY cu oprire doar la Ploiești Vest, dar cu o durată a călătoriei tot de peste două ore. (În decembrie 2021, Ministerul Transporturilor anunța că Tomis Expres Brașov-Constanța a făcut puțin sub două ore între Brașov și București).

Pentru modernizarea tronsonului de munte Predeal-Timișu de Sus-Brașov, CFR Infrastructură derulează un contract pentru un studiu de fezabilitate care să permită creșterea vitezelor, inclusiv un traseu nou cu tuneluri. De la Brașov la Sighișoara Magistrala CFR este în reabilitare, dar proiectul este mult întârziat. Singura linie pe care trenurile pot circula cu 160 km/h. este Magistrala M 800 București -Constanța. De asemenea, între Sighișoara și Simeria, pe M 200 sunt tronsoane recent modernizate pentru viteza maximă de 140 -160 km/h.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA