UPDATE Zeci de magistrați și grefieri cer în instanță majorarea salariilor cu 25 %, recalcularea sporurilor şi banii retroactiv de la 1 ianuarie 2018 / Solicitarea vine după ce anul trecut personalul din justiţie şi-a majorat salariile cu alte 25%

bani, euro Sursa foto: Pixabay

UPDATE ora 16:40: Nu doar grefieri, ci şi zeci de magistraţi şi foşti magistraţi solicită în instanţă majorarea salariilor cu 25 %, recalcularea sporurilor şi acordarea restanţelor salariale de la 1 ianuarie 2018, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 

Astfel, într-o sesizare a Tribunalului Bucureşti, se arată că mai mulţi procurori solicită majorările salariale. “Tribunalul constată îndeplinite condiţiile art.2 din OUG nr. 62/2024 şi va dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (procurori) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată majorată cu 25 % şi calcularea sporurilor de 45 % prin raportare la indemnizaţia de încadrare astfel determinată”, se arată în sesizarea Tribunalului Capitalei.

Într-un alt caz, tot Tribunalul Bucureşti a sesizat ÎCCJ cu privire la cererea similară a unor grefieri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Şi într-un alt dosar, Tribunalul Bucureşti arată că“reclamanţii sunt magistraţi/foşti magistraţi, iar începând cu 01.01.2018 drepturile salariale ale acestora s-au raportat la un indice de valoare sectorială de 484 (lei – n.r.), care s-a majorat cu 25 %, rezultând astfel un indice de valoare sectorială de 605,225 (lei – n.r.), potrivit art. 38 alin. 3 lit, a din Legea nr. 153/2017, iar prin hotărâri judecătoreşti /ordine administrative a fost recunoscut un indice de valoare sectorială de 605.225, începând cu aceeaşi dată, respectiv 01.01.2018, care majorat cu 25 % ar rezulta un indice de referinţă de 756,53 (lei – n.r.)”

ARTICOLUL INIŢIAL:

71 de grefieri au dat în judecată Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi solicită la Tribunalul Vâlcea majorarea salariilor cu 25 %, potrivit portalului Tribunalului Vâlcea. Grefierii cer banii retroactiv de la 1 ianuarie 2018.

Tribunalul Vâlcea a sesizat Înalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu următoarea întrebare:

“Dacă, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, indemnizaţiile de încadrare calculate prin valorificarea VRS 605,225 lei, obţinută în baza unor hotărâri judecătoreşti /acte administrative, se majorează începând cu 01.01.2018 cu procentul de 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege”.

Vezi sesizarea Tribunalului Vâlcea în întregime aici.

Instanţa Supremă a acordat termen pe 16 septembrie 2024. Vezi aici la punctul 2. 

Solicitările de majorări salariale prin creşterea VRS (valoarea de referinţă sectorială, un indice prin care se calculează salariile magistraţilor şi personalului auxiliar din justiţie) cu 25 % la 756 de lei vin după ce anul trecut personalul din justiţie a obţinut majorarea VRS de la 484 lei la 605 lei.

Decizia în procesul deschis de grefieri ar putea avea impact şi asupra veniturilor magistraţilor care şi-ar putea majora şi ei salariile cu încă 25 %.

Context. În decembrie 2023, guvernul a aprobat virarea a 1,15 miliarde de lei (peste 200.000 de milioane de euro) din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului pentru plata salariilor restante din Justiție, adică a majorărilor obținute în instanță de magistrați și alți angajați din sistem, precum și de salariații din Ministerul Justiției.

Pe 21 iunie 2024, Guvernul Ciolacu a mai acordat alte aproape 120 de milioane de euro pentru restanţele salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar din justiţie. 

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a solicitat însă 3,7 miliarde de lei (peste 700 de milioane de euro) din Fondul de Rezervă, pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților obținute în instanțe.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Eu nu înțeleg de ce magistrații se referă la articole de lege care chipurile reglementează salarizarea lor. Mi se pare puțin 25% ! Să își dea fiecare ce salariu dorește și pe care consideră că îl merită. Ce atâta tevatură cu ICCJ și alte instanțe. Independența justiției trebuie apărată si consolidată.
    In rest numai de bine .

    • Știi de ce nu înțelegi? Pentru că citești și crezi aberații ca cele din prezentul articol…

  2. putem sa mai dam afara din ei ?
    sunt dosare care treneaza de ani sai zeci de ani pana e prescriu…ter
    mene la 6 luni si tot asa …. afara

  3. Oare autorul articolului a verificat aberațiile pe care le scrie?? Deci: nici nu s-au mărit salariile cu 25% anul trecut, nici nu se solicită majorarea cu încă 25%!!!
    Verificați înainte de a publica ceva, că sunt atâția care cred aberațiile astea!
    Salariile grefierilor NU AU MAI FOST MAJORATE DE MULȚI ANI!
    Ce s-a acordat începând din 2023 înseamnă aducerea salariilor LA NIVELUL ANULUI 2018!!! Deci, in perioada 2018-2022 salariile au fost incorect calculate!
    Ceea ce se solicită acum este acordarea diferenței neplătite, aferente 2018-2022.

    “Felicitări” autorului articolului! Din ce surse s-o fi documentat???!????

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.