Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen / Olanda s-a opus de fapt Bulgariei, care este însă la pachet cu România

schengen-area Foto: best-citizenships.com

Zi decisivă pentru aderarea României la Schengen. Toți ochii sunt ațintiți, joi, către ședința Consiliul Justiție și Afaceri Interne, unde, începând cu ora 13:25, ora României, se va tranșa aderarea la Schengen a țării noastre. Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului său de Interne, că se opune aderării României și Bulgariei.

Ora 15.29: Olanda și-a clarificat poziția în interiorul Consiliului JAI: a explicat că este în favoarea aderării României la Schengen, dar votul a fost negativ pentru că România e la pachet cu Bulgaria, iar Olanda consideră Bulgaria nepregătită

Ora 15.17: BREAKING Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, potrivit surselor G4Media. Teoretic, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, or Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Austria nu și-a schimbat poziția enunțată la începutul ședinței JAI nici măcar după discuțiile cu Germania.

Ora 15.16: A început votul în Consiliul JAI, potrivit surselor G4Media

Ora 15.12: Premierul Ciucă a avut joi un schimb de mesaje pe tema Schengen cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit surselor G4Media. Pe de altă parte, Ciucă a declarat joi în debutul ședinței de guvern că ”înțelegem cu toții că există o problemă cu migrația, dar trebuie să găsim împreună soluții. Avem nevoie ca și Austria să înțeleagă că e o nevoie de o soluție atât tehnică, dar mai ales politică”.

Ora 14.24: Pauză de negocieri la Consiliul JAI pe Schengen, Germania și Luxemburg negociază cu Austria pentru România. Citește aici mai multe detalii

Ora 13.56: Austria a cerut la prima intervenție o amânare a votului pe extinderea Schengen pentru un alt Consiliu JAI, potrivit surselor G4Media. România vrea însă ca votul să aibă loc joi, potrivit surselor citate

Ora 13.41: Ministrul de Interne din Suedia: Susținem intrarea în Schengen pentru Croația, România și Bulgaria. Urmărește aici declarația VIDEO

Ora 12.06 Austria condiționează extinderea spațiului Schengen de adoptarea unui set de măsuri care să încurajeze pe de-o parte alte state membre UE să adopte proceduri rapide de azil, iar pe de altă parte să creeze cadrul legal pentru respingerea rapidă a migranților precum și revocarea statului de protecție pentru persoanele care au comis o infracțiune gravă, au declarat pentru G4Media.ro surse de la Bruxelles apropiate negocierilor. Nu este clar dacă aceste măsuri au fost prezentate în Consiliul Justiție și Afaceri Interne, însă ele reprezintă poziția de negociere a Austriei, au precizat sursele citate. Detalii aici

Ora 11:40 Germania susține candidatura Bulgariei, Croației și României de a adera la spațiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul german de interne Nancy Faeser, adăugând că nu împărtășește opoziția Austriei față de extinderea zonei de călătorie fără vize, potrivit agenției Reuters. Detalii aici

Ora 11:12 Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunțat joi că va vota împotriva extinderii spațiului Schengen pentru a include România și Bulgaria, în cadrul unei întâlniri cu omologii săi de la Bruxelles, blocând astfel intrarea acestor două țări în spațiul de liberă circulație, transmite agenția AFP. Detalii aici

Ora 10.44 România ar urma să primească joi acceptul statelor membre pentru a intra în Schengen în etape începând cu 2023, la termene precise, însoțite de câteva condiționalități, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Condiționalitățile ar viza măsuri de întărire a controlului la granițe, dar și o implicare mai mare a Comisiei Europene prin Frontex, și ar fi cerute expres de Austria. (detalii aici)

Ora 10:24 Vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Schinas a declarat, la Bruxelles, că Croația, România și Bulgaria sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la spațiul Schengen, iar ezitările sunt doar de ordin politic.

Ora 09:57 Opoziția condusă de Austria va împiedica Bulgaria și România să obțină joi aprobarea de a se alătura zonei Schengen, dar se așteaptă ca cele 26 de țări membre să admită Croația, transmite agenția Reuters, care citează surse diplomatice europene. „Croația se poate aștepta la o decizie pozitivă, dar România și, mai ales, Bulgaria nu vor putea adera încă la Schengen”, a declarat un diplomat european. „Vor fi lăsate pe dinafară cel puțin încă o jumătate de an sau un an înainte de a putea reveni asupra problemei.” (detalii aici)

Ora 09:16 Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, înaintea participării la Consiliul JAI, că  mandatul său este unul foarte clar și simplu, respectiv va solicita dezbatere și vot pentru aderarea României la spațiul Schengen. „Orice compromis pentru România îl vom accepta”, a precizat Bode. (detalii aici)

Ora 07:48 Bulgaria și România au deja un refuz privind Schengen: în 2011, cele două state nu au fost primite, acum este în așteptare un nou vot cu privire la candidaturile lor și a celei pentru Croația. Există trei scenarii posibile. Iată care sunt acestea, rezumate de publicația bulgărească Mediapool:

Ora 06:48 Agonie și extaz în drumul României spre Schengen. TIMELINE cu toate evenimentele-cheie legate de aderarea României la Schengen din acest an

Ora 06:37 Premierul Nicolae Ciucă și cancelarul Austriei au avut miercuri seară o convorbire telefonică, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Ciucă l-a informat pe Karl Nehammet despre solicitarea României de intrare în Schengen și a prezentat argumentele guvernului. Premierul l-a informat personal pe cancelar despre menținerea poziției României de a cere un vot în consiliul JAI de joi, în ciuda opoziției Austriei. Totodată, el a amintit că toate celelalte state membre Schengen susțin în acest moment aderarea României. (detalii aici)

Ora 06:22 Dezbaterea privind aderarea României la Schengen va începe la ora 13.25, ora României.

Ora 06:11 Surse: Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan l-au atacat dur pe cancelarul austriac într-o ședință cu ușile închise la Viena pe tema apropierii de Rusia (detalii aici)

Ora 06:00 Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a avansat miercuri într-o ședință cu ușile închise a PPE luna martie 2023 ca posibilă dată de aderare a României la spațiul Schengen, au declarat pentru G4Media surse politice. (detalii aici)

Context

Deși Uniunea Europeană susține aderarea României, Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a avansat miercuri într-o ședință cu ușile închise a PPE luna martie 2023 ca posibilă dată de aderare a României la spațiul Schengen, au declarat pentru G4Media surse politice. În aceeași ședință, europarlamentarii români Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan l-au atacat dur pe cancelarul austriac pe tema apropierii de Rusia iar Nehammer s-a referit la amenințările legate de companiile austriece din România, spunând că eventuale presiuni în România asupra acestora ar fi de neacceptat.

Într-o conferință de presă susținută anterior, Cancelarul Austriei a evitat să spună direct că țara sa va vota împotriva aderării României la Schengen la Consiliul JAI.

Tot miercuri seară, premierul Nicolae Ciucă și cancelarul Austriei au avut o convorbire telefonică, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Ciucă l-a informat pe Karl Nehammet despre solicitarea României de intrare în Schengen și a prezentat argumentele guvernului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. ‘Veto’-ul este cea mai anti-democratica Antichitate. Vreau sa aud niste cojones in Dezbatere. @USR, ca restu-s vai de mama lor.

    L-as intreba pana si pe ‘Padre Nostre’ ce parere are, dar nu raspunde … e foarte egoist …

    Nu stiu, ce zic avocatii din Romania despre ‘democraticul’ ‘veto’ ? A fost sau nu Comunism ?

    Rau e sa nu gandim, dar mai rau, sa nu stim. Ca pana la urma, Democratia Arhi-Slavita are dreptul suprem de Veto.

    Daca eram mai democratici, puteam cere democratie si de la altii, in cazul de fata, Referendum in Austria pe subiectul de fata … Ca asa-i in Tetris .

    Da’, noi la capitolul ‘Referendum'(Democratie) stam Prost. E doar un moft.

  2. Nu stiu de ce va zbateti ca bula n sticla. Lasati mortii sa si ingroape mortii lor. TOT ce e impotriva firii va fi pedepsit vesnic. Noi n avem nevoie de UE, șengăn, NATO si alte aberatii. Eu imi doresc sa fiu LIBER in propria mi tara. Sa se duca la muma lor cu toate interesele lor meschine si diavolesti !

  3. “Dacă voi nu mă vreți,eu va vreu.Si dacă voi nu mă iubiți,eu va iubesc pre voi “

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.