Zona de Centru Vest, Politehnică, devine principalul hub de birouri din București și depășește Floreasca-Barbu Văcărescu

cladire birouri andrei millo FOTO: ADNBA, uar-bna.ro

Suprafața de birouri construită în zona de Centru Vest din Capitală, din apropierea Politehnicii, o va depăși pe cea din zona Floreasca-Barbu Văcărescu în acest an, principalul hub de birouri din București timp de opt ani, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

La finele anului trecut, în zona Centru Vest, stocul de spații de birouri moderne era de 523.000 metri pătrați, iar pentru acest an, dacă vor fi concretizate planurile dezvoltatorilor, care vizează construcția a 91.500 metri pătrați, stocul va ajunge la 614.000 metri pătrați. Astfel, 18% din stocul total de birouri din București va fi concentrat în această zonă.

În zona Floreasca-Barbu Văcărescu, la sfârșitul lui 2021 erau construite proiecte totalizând 569.700 metri pătrați, iar pentru 2022 nu este anunțat niciun proiect nou, astfel că stocul va fi sub cel din Centru Vest și va reprezenta 16% din suprafața totală de birouri moderne din București.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
Sursa foto: Cushman&Wakefield Echinox

Potrivit raportului Bucharest Office Market, din cele 11 subpiețe de birouri din Capitală, doar trei vor beneficia de proiecte noi în acest an, respectiv Centru-Vest, Centru și Expoziției, suprafața nouă cumulând 136.800 metri pătrați.

Zona Stoc 2021 (mp) Livrari 2021 (mp) Livrari estimate 2022 (mp) Stoc estimat 2022 (mp)
Centru-Vest 523.100 65.800 91.500 614.600
Floreasca-Barbu Văcărescu 569.700 28.400 0 569.700
Dimitrie Pompeiu 440.700 0 0 440.700
Centru 384.500 41,700 24.300 408.800
CBD 360.500 31.500 0 360.500
Expozitiei 268.800 46.000 21.000 289.800
Pipera Nord 210.500 0 0 210.500
Nord 182.700 22.900 0 182.700
Vest 165.900 8.000 0 165.900
Est 51.100 0 0 51.100
Sud 41.800 0 0 41.800
Total 3.199.300 244.300 136.800 3.336.100

 „Evoluția este influențată în special de disponibilitatea redusă a terenurilor pentru construcția de noi proiecte de birouri în zona Floreasca-Barbu Văcărescu, unde s-a concentrat peste o treime din stocul nou dezvoltat între 2013 și 2021. Există în continuare cerere pentru spații în această zonă, dacă ne uităm la nivelul suprafeței închiriate în ultimii ani în birourile amplasate aici, dar și la rata de neocupare care este sub media pieței. Pentru perioada următoare, există premisele unei reduceri a ratei medii de neocupare din București, având în vedere dificultățile legate de autorizare, în contextul blocării PUZ-urilor de sector, ceea ce va reduce livrările de proiecte noi, pe o piață în care cererea anuală se va menține în jurul a 300.000 metri pătrați”, spune Eduard Turcoman, Director Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.

În ceea ce privește rata de neocupare, apar diferențe foarte mari între cele 11 subzone analizate în raportul Cushman & Wakefield Echinox, cele mai ridicate niveluri fiind înregistrate în zonele Pipera Nord și Est, iar cele mai reduse în Vest, Dimitrie Pompeiu și Centru.

Rate de neocupare peste media pieței sunt consemnate și în zonele Nord și Sud. Observăm o rată de neocupare mai mare în clădirile de peste 10 ani și în continuare la proprietățile care nu au acces direct la metrou. În condițiile în care proiectele nou construite aduc pe piață cele mai înalte tehnologii, materiale și soluții de construcție inovatoare, acestea au fost preferate de companii în detrimentul clădirilor vechi, care generează suprafețe mari neocupate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: