Proiecte la care se lucrează în noul laborator 5G lansat la București: roboți, drone în agricultură, sisteme care asistă navigația, tehnologii care leagă echipele de pe teren de experții din birou

 

“Te rog, acoperă-ți gura și nasul, să îți pot lua tempertatura”, spune, dintr-un video, un robot alb, strălucitor. E programat folosind algoritmi de inteligență artificială și e unul dintre exemplele care arată la ce poate fi utilă tehnologia 5G în practică. Drone care promit să eficientizeze agricultura, sisteme care asistă navigația sau activitatea din porturile comerciale sau tehnologii care conectează de la distanță echipe complexe care desfășoară muncă în teren pe platforme industriale și au nevoie de asistența specialiștilor de la centru. Acestea sunt câteva dintre aplicațiile la care lucrează cercetători și companii în nou înființatul laborator 5G, care operează sub umbrela Universității Politehnice, potrivit specialiștilor care își desfășoară activitatea acolo. Aceștia au avut o prezentare video a proiectelor proprii în cadrul conferinței „Orașe și comunități – Viziunea 2030”, organizată la Cluj în această săptămână.

Operatorul de telecomunicaţii Orange şi centrul de cercetare Campus al Universităţii Politehnice din Bucureşti (UPB) au anunțat luna trecută deschiderea unui laborator 5G. Acesta se vrea a fi un hub în care mediul academic, start-up-urile şi companiile pot să testeze soluţiile bazate pe această tehnologie, susțin reprezentanții companiei.  5G Lab face parte dintr-o iniţiativă internaţională a Orange. Laboratorul din România este găzduit în Institutul de Cercetare Campus al UPB şi are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în reţeaua comercială în viitor, care însă astăzi pot fi testate doar în mediu de laborator.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

Proiecte în lucru. Se pregătește 6G-ul

“Cu acces la rețeaua 5G deschisă și flexibilă pentru a fi programată și optimizată, cercetătorii pot avea prim plan în ceea ce privește descoperirile de comunicații și contribuții relevante pentru viitoarele rețele 6G”, spune Răzvan Crăciunescu, de la Universitatea Politehnică. Potrivit reprezentanților laboratorului, în acest moment se derulează aici mai multe proiecte care implică companii mari, starup-uri din Tehnologie și laboratoare de cercetare partenere. Sunt în atenție câteva domenii, explică Cristian Pațachia, development innovation manager: siguranța și sănătatea cetățenilor în perioada post-pandemie, viitorul transportului fluvial și maritim, viitorul mobilității urbane, agricultura de precizie, agricultura sau viitorul colaborării în industria 4.0. “Vom lucra cu partenerii noștri la îmbunătățirea roboților și dronelor din agricultură, cu module 5g pe care le vom programa și instala, pentru ca aceștia să poată comunica între ei și să transmită volume mari de date și să ia decizii în timp real”, spune Crăciunescu.

“Te rog acoperă-ți gura și nasul, să îți pot lua tempertatura”, spune, în laborator, un robot alb lucios. E programat cu algoritmi de inteligență artificială.  „Folosindu-ne de vitezele mari și latențe mici ale rețeleu 5g,  putem transmite date în timp real de la și înspre senzori sau roboți, care pot oferi asistență sau informații ajutătoarte în diagnosticare”, menționează reprezentanul Politehnicii. Tehnologiile și rețelele viitorului vor avea capacitatea de a conecta de la distanță echipe complexe care desfășoară muncă în teren și au nevoie de asistență, mai spun cei din laboratorul 5G. “O soluție la care lucrăm se bazează pe utilizarea tehnologiilor de realitatea augmentată, pentru optimizarea colaborării vizuale între tehnicieni din teren și experții din centrul de la comandă și control. Aceasta ajută echipe implicate în activități de instalare, configurare, mentenanță pentru diferite echipamente, pe platforme industriale sau infrastructuri critice”, spune Pațachia. Reprezentanții universității precizează însă că, având în vedere numărul mare de dispozitive care se vor conecta prin rețea 5G, supraf de atac va crește, acestea devenind vulnerabile. Pentru a anticipa aceste potențiale atacuri, trebuie dezvolate și noi metode de protejare a rețelei.

Tehnologia 5g asigură și eficiență energetică, susțin reprezentanții laboratorului. “În aplicația dezvoltată de unul dintre startup-urile partenere agregăm datele corespunzătoare consumului energetic din consumul laboratorului ca să știm în timp real cât de eficientă e infrastruct 5G utilizată aici”, menționează Crăciunescu. Evoluția noilor tehnologii 5G va oferi soluții pentru monitorizarea și asistarea navigației fluviale și maritime, dar și pentru controlul și automatizarea serviciilor de încărcat-descărcat în porturi, cu macarale controlate dintr-un centru de comandă. Reprezentantul Orange anunță că laboratorul va deaschide pe site mai multe apeluri de colaborări, pentru companii, startup-uri, dar și proiecte de cercetare.

 

În ceea ce privește legislația, Proiectul Guvernului privind legea 5G, care ar putea scoate compania Huawei de pe piața românească de telecomunicații 5G, a fost adoptat în urmă cu câteva zile de Camera Deputaților, cu 277 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 23 abţineri. Proiectul va fi transmis Senatului, care este cameră decizională. mai multe informații AICI

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: