Departamentul pentru Mediu şi Agricultură de la Londra a anunţat că va interzice în Anglia, începând din octombrie, vesela din plastic de unică folosinţă pentru a proteja oceanele de poluarea cu plastic, informează AFP.
Farfuriile, tacâmurile, bolurile şi tăvile din plastic de unică folosinţă şi anumite tipuri de pahare sau ambalaje din polistiren vor fi, de asemenea, interzise, în special în cazul distribuitoarelor, restaurantelor, hotelurilor şi vânzărilor de alimente la pachet.
Aceste măsuri au fost adoptate în urma unei consultări publice din care a reieşit un sprijin puternic pentru eliminarea acestor ustensile de pe piaţă.
Potrivit Departamentului, Anglia foloseşte anual 2,7 miliarde de tacâmuri de unică folosinţă, dintre care doar 10% sunt reciclate.
Companiile care nu respectă interdicţia vor fi amendate, iar în cazul încălcărilor repetate se poate aplica o sancţiune penală.
“Sunt mândră de eforturile noastre” de a limita poluarea cu plastic şi de a proteja oceanele, a salutat decizia ministrul Mediului, Therese Coffey. Ea a adăugat că taxarea pungilor de plastic a făcut ca vânzarea acestora să scadă cu 97% în marile supermarketuri.
Cu toate acestea, interdicţia nu se va aplica farfuriilor, tăvilor şi bolurilor folosite ca ambalaje în “produse şi preparate alimentare preambalate pentru autoservire”.
Guvernul studiază posibilitatea unor noi măsuri, care vizează şerveţelele, filtrele de cafea şi pliculeţele.
ONG-ul de mediu Greenpeace a salutat interzicerea “anumite articole din plastic” şi a spus că “suntem inundaţi de plastic, iar această decizie este ca şi cum am folosi un mop în loc să închidem robinetul”.
Într-un comunicat de presă, Greenpeace adaugă că “avem nevoie ca guvernul să adopte o strategie semnificativă de reducere a materialelor plastice, cu obiective şi sisteme pentru reutilizarea” recipientelor.”Este timpul să încetăm să facem jocul lobbiştilor, să promovăm soluţii false şi să ne aruncăm deşeurile de plastic în ţările care sunt cel mai puţin implicate în criza climatică”, a insistat ONG-ul.
Ustensilele din plastic de unică folosinţă au fost deja interzise în Uniunea Europeană din iulie 2021.