TOP Tranzacții în România în 2022. Analiză Deloitte: Nivel record de fuziuni și achiziții – valoarea pieței a trecut de 6,5 miliarde de euro

business deal, afacere, intelegere, tranzactie Foto: Nopparat Khokthong / Dreamstime.com

Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din România a atins un nivel record în 2022 în ceea ce privește valoarea și numărul tranzacțiilor, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România. Valoarea totală estimată a pieței, atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 6,5-7,5 miliarde de euro, în timp ce tranzacțiile cu valori comunicate s-au ridicat la 4,1 miliarde de euro.

De asemenea, numărul de tranzacții cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte România a ajuns la 157. Pentru comparație, valoarea de piață a tranzacțiilor în anii anteriori a variat între 3,5 și 4 miliarde de euro la nivel anual, iar numărul cel mai mare de tranzacții a fost de 137, în 2021.

În 2022, au avut loc zece tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro, față de 12, în 2021.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„După o perioadă foarte bună a pieței de M&A în 2020 și 2021, începutul lui 2022 a indicat faptul că urmează un an în care se vor înregistra noi recorduri. Am avut tranzacții în valoare de peste 4 miliarde de euro încheiate numai în prima parte a anului 2022. În a doua jumătate a anului, însă, mai ales în ultimul trimestru, am observat o temperare atât a valorii, cât și a numărului tranzacțiilor, în ton cu evoluția globală. Cu toate acestea, 2022 rămâne un an de vârf din perspectiva valorii tranzacțiilor încheiate, în linie și cu investițiile străine directe record. În 2022, interesul businessurilor locale pentru listarea la bursă și pentru atragerea de finanțare prin intermediul bursei a fost mai mic comparativ cu anul anterior, însă merită menționat că numărul de tranzacții cu valori de peste 5 milioane de euro în care au fost implicate firme de capital privat de partea vânzătorului sau a cumpărătorului s-a menținut la același nivel: 25 în cursul anului 2022, față de 24 în cursul anului 2021″, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

“Având în vedere evoluția pieței în a doua parte a anului 2022, evoluția pieței regionale și globale și situația geo-politică, mă aștept ca prima parte a anului 2023 să fie caracterizată de valori mai scăzute. Cred că România rămâne o destinație atrăgătoare pentru investitori, fiind o piață care a crescut constant în ultimii ani și care atrage atât investitori strategici, cât și financiari/instituționali”, a completat Dumitrescu

 

Cele mai mari tranzacții din 2022

  1. Romgaz, al cărui acționar majoritar este statul român, a ajuns la un acord pentru a achiziționa o participație de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 1,008 miliarde de euro;
  2. Ford Otosan, cu sediul în SUA, a achiziționat uzina Ford de la Craiova, pentru o valoare comunicată de 715 milioane de euro;
  3. Faurecia, cu sediul în Franța, a achiziționat Hella, inclusiv operațiunile din România, pentru o valoare estimată a operațiunilor din România de 473 de milioane de euro;
  4. Fondul românesc de capital privat Pavăl Holding a cumpărat CA Immo România într-o tranzacție cu valoarea comunicată de 377 de milioane de euro;
  5. preluarea de către Mondelez Internațional a Chipita Global, inclusiv a operațiunilor din România, pentru o valoare estimată a operațiunilor din România de 327 de milioane de euro.

 

Piața de fuziuni și achiziții din România în 2022

  • valoarea de piață (tranzacții cu valoare comunicată): 4,1 miliarde de euro;
  • valoarea de piață estimată (inclusiv tranzacțiile cu valoare nedivulgată): 6,5-7,5 miliarde de euro;
  • numărul de tranzacții cu valoare comunicată: 59;
  • valoarea medie a tranzacției (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată între 5 și 500 de milioane de euro, pentru a exclude mega-tranzacțiile): 41 de milioane de euro.

 

Evoluția numărului de tranzacții

Sursa: Deloitte

Notă: graficul ia în considerare doar tranzacțiile cu o valoare comunicată de peste 5 milioane de euro și exclude mega-tranzacțiile, cu valori mai mari de 500 de milioane de euro. Informațiile sunt colectate din surse publice și actualizate cu valorile tranzacțiilor rezultate din cele mai recente informații disponibile.

 

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: