ANRE modifică regulile pentru racordarea la rețeaua electrică, pentru a debloca activitatea. Consumatorii vor putea achiziționa singuri anumite echipamente, iar distribuitorul le va rambursa banii ulterior

energie electrica, curent, retea electrica, stalp Sursa foto: Parlamentul European

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță că va modifica regulile pentru racordarea la rețelele electrice de interes public. Instituția transmite că consumatorii vor putea să cumpere ei unele echipamente, dacă distribuitorul nu poate face acest lucru, iar distribuitorul le va rambursa ulterior contravaloarea acestor echipamente.

În ședința Comitetului de reglementare de astăzi, 01.02.2023, ANRE a aprobat un act normativ privind modificări și completări ale unor ordine din domeniul racordării la rețelele electrice de interes public, ale cărui prevederi vin în sprijinul utilizatorilor rețelelor electrice.

Prevederile se aplică pentru clienţii finali casnici, prosumatorilor, precum și pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi instituţiile publice ale căror locuri de consum se racordează la rețelele electrice de joasă tensiune.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Acestea se referă la posibilitatea acestor categorii de utilizatori de a achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, în cazul în care operatorul de distribuție se află în imposibilitatea de a asigura aceste echipamente. Utilizatorii menționați anterior, care vor achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice vor beneficia din partea operatorului de distribuție de rambursarea contravalorii echipamentelor respective, conform prevederilor din contractele de racordare.

„Astfel, actul normativ contribuie la deblocarea activității de racordare a categoriilor de utilizatori menționați, având în vedere faptul că operatorii de distribuție se confruntă în prezent cu dificultăți privind achiziția grupurilor/contoarelor de măsurare a energiei electrice, cu întârzieri importante ale acestei activități care afectează buna desfășurare a procesului de racordare la rețelele electrice de interes public”, arată ANRE.

De asemenea, pentru evitarea blocării procesului de racordare a producătorilor de energie electrică, instituția a prelungit termenul de constituire a garanției financiare de către utilizatorii care dețin locuri de producere cu puterea aprobată pentru evacuare mai mare de 1 MW și pentru care soluția de racordare prevede lucrări de întărire. În acest sens, termenul pentru constituirea garanției financiare prevăzute în avizul tehnic de racordare a fost stabilit până la încheierea contractului de racordare, față de termenul de cel mult 3 luni de la data emiterii avizului tehnic de racordare. „Această măsură are un impact pozitiv asupra producătorilor de energie electrică deoarece aceștia vor avea posibilitatea de a decide pe parcursul perioadei maxime de valabilitate a avizului tehnic de racordare, de 12 luni până la încheierea contractului de racordare, demararea proiectului fără a bloca sume importante”, arată instituția.

ANRE precizează că prevederile actului normativ se aplică tuturor utilizatorilor care au înregistrate cereri de racordare la operatorii de rețea la data publicării documentului în Monitorul Oficial al României, Partea I, indiferent de etapa procesului de racordare în care se regăsesc până la punerea sub tensiune finală a instalației de utilizare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: