În contextul în care în Parlament a fost depus recent un proiect de lege pentru reglementarea agentului imobiliar și a activității de intermediere imobiliară, un sondaj realizat de platforma de anunțuri imobiliare Storia.ro arată că există un consens între agenții imobiliari și consumatori privind necesitatea existenței unei astfel de legi.
Rezultatele sondajului arată că reglementarea activității de intermediere imobiliară este considerată ca fiind o măsură absolut necesară, opțiune bifată de 62% dintre agenții imobiliari și de 63% dintre cumpărători, chiriași și proprietari, toate categoriile fiind și încrezătoare că legea va ajunge să fie implementată la noi în țară.
De ce este necesară reglementarea activității imobiliare
Majoritatea agenților respondenți la studiu consideră că forma actuală a propunerii legislative este una utilă sau chiar foarte utilă (71%). În ceea ce privește încrederea pe care o au față de posibilitatea de implementare a proiectului, majoritatea agenților respondenți la studiu se arată foarte încrezători: 55% cred că este probabil sau chiar foarte probabil ca măsura să ajungă să fie implementată în forma în care a fost propusă, în timp ce 12% sunt complet convinși că va fi implementată. Agenții imobiliari consideră că este necesară reglementarea activității imobiliare din mai multe raționamente, cele mai întâlnite răspunsuri fiind: necesitatea unei norme de conduită, specializarea meseriei prin introducerea unor cursuri obligatorii, dar și o mai mare claritate a procesului de intermediere imobiliară.
Care sunt cele mai utile măsuri din propunerea proiectului de lege, conform agenților
Întrebați despre utilitatea măsurilor de reglementare a activității imobiliare, majoritatea respondenților consideră că cele mai importante sunt:
Cum văd cumpărătorii, chiriașii și proprietarii noua propunere de lege
Cumpărătorii, chiriașii și proprietarii respondenți la studiu consideră necesară reglementarea intermedierii imobiliare pentru a rezolva mai multe nevoi, cum ar fi: soluționarea anunțurile dublate, acuratețea și transparentizarea informațiilor proprietăților, dar și definirea clară a drepturilor și a obligațiilor părților implicate în desfășurarea procesului imobiliar. La fel ca agenții, consumatorii consideră că o propunere de lege de intermediere imobiliară este absolut necesară (63%), cele mai importante măsuri menționate de aceștia fiind cele care îi impactează direct: