Suntem cu 10-15 ani înainte de declanșarea plăților pensiilor către „generația decrețeilor” și parcă am fi descoperit acum că bugetul public – așa numitul Pilon I retristributiv – va fi împovărat de aceste plăți și nu va putea susține creșteri aberante de pensii, așa cum promit uneori câte unii.
Parcă am vrea să contrazicem matematica implacabilă, aceea care spune că, la acel moment, în jurul anului 2035, pensia de la stat va reprezenta cam 30% din ultimul salariu. De exemplu, pentru cineva care va ieși la pensie în anul 2035 și a avut la acel moment un salariu de 1.000 de euro, pensia la care se va putea aștepta va fi de circa 300 de euro.
Ca și cum cineva care acum câștigă 5.000 de lei salariu net și ar ajunge la vârsta pensionării, de luna viitoare ar primi doar 1.500 de lei. Desigur, în termeni nominali, sumele vor fi mai mari din cauza inflației din următorii 15 ani, însă raportul general acesta va fi: pensia de la stat va reprezenta o rată de înlocuire de circa 30%. Menționez că la acest moment rata de înlocuire este de 40%, respectiv cineva cu un salariu de 5.000 de lei net, intră în pensie cu o sumă de circa 2.000 de lei. Însă rata aceasta de înlocuire va tot scădea, din motive demografice.
Ce ar putea face politicienii în următorii 15 ani?
Ar putea să ne dea speranțe că această matematică se va schimba, ca prin minune. Ar putea să forțeze limitele bugetelor, astfel încât să ne dea senzația că ne vom permite pensii mai mari decât acel 30%. Poate va fi 35%.
Avem și economiști care susțin că Guvernele „rău-voitoare” nu găsesc soluții pentru creșterea mai accelerată a pensiilor, pe când cele „bine-voitoare” vor acorda de la ele însele niște creșteri mai mari.
Pilonul II este bun și insuficient
Cum, doar până în 150 de euro va primi din Pilonul II cineva care se pensionează prin preajma anilor 2035? Da, aceleași calcule arată acest lucru, anume că pensia privată va reprezenta doar 10-15% din ultimul salariu, dacă lucrurile rămân cum sunt acum.
Motivele? Au fost chiar sub ochii noștri și le-am văzut în ultimii 10 ani:
- în primul rând contribuțiile automate au rămas sub nivelul gândit inițial. Niciodată nu am ajuns la 6% din salariul brut, acum suntem doar la 3,75%. Guverne de toate culorile au întârziat sau nu au aplicat aceste creșteri, care ar fi însemnat ca pensia privată să fie cu 60% mai mare față de scenariul actual. Nu a ieșit nimeni în stradă pentru că nu s-a majorat contribuția la pensia privată.
- în al doilea rând, la câte 4 sau 8 ani, apar dispute politice legate de aceste pensii. Mizându-se pe faptul că mulți nu își fac calcule într-o perspectivă de peste 20-30 de ani, ne aducem aminte că în perioada 2017-2019 eram foarte aproape ca acest Pilon II să fie desființat. În final nu s-a ajuns la acest lucru, dar ecoul în rândul populației, cum că „ar fi fost o idee bună”, a fost unul semnificativ.
- contestatarii sistemului multi-pilon, cei care stau la pândă să urmărească vreo scădere de bursă sau vreun randament insuficient al fondurilor ca să demonstreze că nu sunt bune, mai invocă și argumente de tip „Chile”, unde pensiile private au fost insuficiente, iar în final tot a fost nevoie de o completare din partea statului. Așa este, pentru că și chilienii au avut Guverne care au direcționat volume insuficiente către pensiile private, astfel încât în 30 de ani nu s-au acumulat sume decente acolo. Plus că au facut greșeala să vrea să înlocuiască dintr-odată sistemul public cu cel privat, ceea ce se poate face doar treptat.
În timp, acumularea privată de capital pentru pensie ar trebui să predomine, însă acest lucru se întâmplă în mai mult de o generație:
- în 2035, pensia de la stat va fi 30% din ultimul salariu, iar cea de la administratorul privat ar putea fi până în 15%, însă, ulterior, acest raport se va rebalansa. E posibil ca pentru pensionarii din anii 2040-2050, pensia de la stat să reprezinte chiar mai puțin decât cea acumulată privat, Pilon II, Pilon III, eventual pensie ocupațională.
Acum vorbim de reforme, când multe soluții le avem sub ochii noștri
Nu sunt adeptul ideii că sistemul de pensii trebuie regândit din temelii. Sistemul are nevoie de câteva ajustări din mers, multe dintre ele enunțate deja în spațiul public. Nu vorbim de soluții miraculoase, ci de aplicarea unor soluții logice, cum ar fi:
- Creșterea contribuțiilor la pensia Pilon II. Premierul Florin Cîțu enunța cu mult entuziasm acest lucru încă de la începutul anului 2020. Însă ținta de 6% din salariul brut nu mai apare pe nicăieri acum. Dacă procentul alocat la Pilon II ar crește în câțiva ani de la 3,75% la 6%, poate nu pentru cei din 2035, dar pentru cei din 2040-2045, pilonul administrat privat ar începe să conteze din ce în ce mai mult.
- Creșterea deductibilității fiscale pentru Pilonul III facultativ, care la acest moment este de doar 400 euro/an. O majorare a acestei facilități ar încuraja economisirea voluntară, care să adauge peste rata de înlocuire de 40-45% (Pilon I + Pilon II) de mai sus.
- Plafonarea / diminuarea pensiilor speciale. Chiar dacă acestea nu au legătură directă cu bugetul public de pensii, ci cu bugetul general al țării și chiar dacă volumul lor este de câteva sute de milioane de euro anual și nu ar rezolva în sine problema generală, plafonarea acestor pensii speciale duce către revenirea la principiul contributivitătii. Să vorbești în spațiul public despre creșterea vârstei de pensionare, când ai „speciali” care intră în pensie la 45-50 de ani este cel puțin indecent.
- și da, în mixul de măsuri intră și creșterea vârstei de pensionare în următorii 10 ani. Ea nu poate fi o soluție de sine stătătoare, de aceea este deranjantă aducerea în discuție fără celelalte componente de mai sus. Însă din nou, revenind la matematica implacabilă, până la urmă ne vom alinia și creșterii vârstei de pensionare, așa cum se întâmplă și în alte țări din Europa. Probabil în trepte, probabil întâi voluntar, căci nu ne referim aici la lucrătorul din mină sau din siderurgie, ci la munci care pot fi desfășurate și după vârsta de 65 de ani.
Dincolo de toate cele de mai sus, care conduc cumulat la o pensie de maxim 40-45% din ultimul salariu, va conta foarte mult cât economisește și cât investește fiecare individ.
Un aspect pozitiv este că o bună parte a populației României deja economisește, iar acest lucru se vede de un deceniu încoace. O parte din aceste economii migrează treptat către diverse forme de investiție pe termen mediu și lung.
Cristian Tudorescu este consultant financiar.