Comisia Europeană a comunicat statelor membre că solicitările primite pentru împrumuturi în cadrul REPower EU, pentru autonomia energetică a Europei, se ridică la 148 de miliarde de euro şi că mai sunt resurse nealocate de aproximativ 80 de miliarde de euro. Aceasta înseamnă că resursele disponibile sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi toate solicitările, chiar dacă în lunile următoare vor mai fi depuse şi alte cereri. Astfel, potrivit unor surse de la Atena, Grecia are șanse foarte mari să obțină cele 5 miliarde de euro ca împrumuturi suplimentare, având în vedere parcursul bun pe care l-a avut până acum programul de împrumuturi al Fondului, scrie Kathimerini.
Aceste 5 miliarde de euro se vor adăuga celor 12,7 miliarde de euro alocate deja ca împrumuturi de la Fondul de Redresare, mărind bugetul împrumuturilor cu 40%. În prezent, resursele disponibile ale Fondului pentru Grecia, împreună cu granturile, se ridică la 31,2 miliarde de euro, iar dacă cererea va fi acceptată, cele 5 miliarde de euro vor însemna o creştere cu 16%. Împrumuturile REPower EU provin din împrumuturile neutilizate ale Fondului de Redresare, întrucât multe țări nu fuseseră interesate iniţial din cauza costului scăzut cu care se împrumutau deja de pe piețe.
La această nouă solicitare de exprimare a interesului în cadrul REPower EU, zece țări au răspuns pozitiv. Spania a cerut cea mai mare sumă, 84 de miliarde de euro, deoarece nu a solicitat niciun împrumut în prima fază, dar se pare că a reconsiderat această soluţie acum, în lumina costurilor în creștere ale împrumuturilor. De asemenea, Polonia cere 23 de miliarde de euro, Cehia 11 miliarde de euro, Portugalia 11,5 miliarde de euro, Ungaria 6,5 miliarde de euro, Croația 3,6 miliarde de euro, Lituania 1,8 miliarde de euro și Belgia 1 miliard de euro.
Italia a spus că va solicita un nou împrumut, dar nu a precizat încă suma. De notat că Grecia și Italia sunt singurele țări care au epuizat plafonul împrumuturilor de la Fondul de Redresare (6,8% din PIB-ul anului 2020) iar acum, dacă cererile lor vor fi acceptate, îl vor depăși. Majoritatea țărilor, 15 în total, au declarat că nu vor solicita împrumuturi și doar două, România și Letonia, nu au răspuns încă.
Nu este încă precizat dacă noile împrumuturi vor fi exclusiv în scopurile REPower EU, ca dosar separat la împrumuturile Fondului de Redresare, sau pur și simplu vor fi adăugate la acestea din urmă. Pentru Grecia acesta nu este un aspect prea important, deoarece există un interes enorm pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Un stimulent esențial pentru companii pentru a depune proiecte pentru împrumuturile Fondului de Redresare îl reprezintă costul scăzut: 0,35% este rata dobânzii pentru întreprinderile foarte mici și mici, 1% pentru întreprinderile mijlocii și mari și 3,6% pentru cele care nu au dreptul la ajutor de stat (investiții care şi-au început activitatea sau aparțin unor industrii specifice).