Secretar de stat, verificare pe șantierul Autostrăzii Bucureștiului: 50 de kilometri din Autostrada A0 se deschid la toamnă / Scrioșteanu promite că pune presiune pe Aktor, dar nu amenință cu rezilierea contractului

Asfaltare UMB A 0 Lot 2 Autostrada Nord

Aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Bucureștiului vor fi dați în trafic în această toamnă, anunță secretarul de stat în ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, după o verificare neanunțată, sâmbătă, pe lotul 2 Bragadiru – Jilava – Vidra (lotul 2 cu o lungime de 16 km).

Se vor deschide cei 34 de kilometri din Autostrada Sud, loturile 1 și 2 unde lucrează turcii de la Alsim Alarko, iar pe semi inelul nordic lotul 2 UMB între DN 1 și Afumați (n.r., Scrioșteanu nu a precizat dacă va fi descărcare în DN 1, Drum Județean sau în DN 2 la Afumați).

În privința lotului 3 A1 (Joița) – Bragadiru, secretarul de stat spune că „pune presiune” pe Aktor să crească mobilizarea, dar fără a menționa o posibilă reziliere a contractului, situație pe care ministrul Sorin Grindeanu o evocă frecvent, ba chiar ultima șansă pentru a nu se ajunge la reziliere este ca luna viitoare constructorul să atingă un procent de 50%, lucru aproape imposibil, acum fiind la 26% execuție, potrivit raportului CNAIR, 30% conform lui Scrioșteanu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Acest tronson de autostradă, între Jilava și Bragadiru (n.r., lotul 2) va fi dat în trafic în toamnă împreună cu lotul 1 la o diferență de 2-3 luni și împreună cu lotul 2 de pe A0 Nord (n.r., lotul UMB de 19 kilometri) însumând aproximativ 50 de kilometri pe care intenționăm să-i dăm în trafic până la sfârșitul anului. În același timp, vom crește presiunea pe constructorul de pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud, astfel încât decalajul între cele trei loturi să fie cât mai mic, iar anul viitor să avem acest inel de sud complet, să se poată circula între A1 și A2 fluent preluând astfel mare parte din traficul care tranzitează Centura Capitalei sau Bucureștiul”, a afirmat Ionel Scrioșteanu.

Practic, cei aproximativ 53 de kilometri din Autostrada Bucureștiului pe care constructorii, CNAIR și oficialii din Ministerul Transporturilor îi promit până la sfârșitul anului reprezintă jumătate din „borna” de 100 de kilometri de autostradă și Drum Expres estimați a fi inaugurați în 2023.

Duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a dat asigurări că, după o pauză de 10 ani, România reușește să deschidă din nou 100 de kilometri de drum de mare viteză/an.

„minimum 100 de kilometri. Anul acesta sigur, cele două loturi de pe A0 Sud, constructor din Turcia, aproximativ 34 km. Pe Autostrada Transilvania 15-20 de kilometri tot un constructor din Turcia (n.r., Nurol, 14 km) pe A0 Nord, lotul UMB aproape 20 de kilometri, cu un an înainte de termen și lotul 3 pe Drumul Expres Craiova – Pitești, 30 și mulți de kilometri (32 km), descărcarea de la Oradea, din ce mi-a spus domnul Bolojan (n.r., 13 kilometri din Drumul Expres) și la Chețani pe Autostrada Transilvania (16 km). Iar anul viitor trebuie să fie 150 de kilometri”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.