Șeful Consiliului Concurenței: România ar trebui să îşi regândească plafoanele la energie, dacă piaţa îşi revine la preţuri relativ mici

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

România ar trebui să îşi regândească plafoanele actuale la energie mai devreme de 2025, dacă piaţa europeană revine la preţuri relativ mici, este de părere preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

“Au fost patru ordonanţe pe energie… Acum suntem într-o situaţie de a avea din nou o piaţă reglementată, deci nu mai am concurenţă în piaţa de energie. Deci, preţurile sunt stabilite de stat, statul compensează producătorii pentru ceea ce depăşeşte aceste plafoane. Teoretic, acest sistem e gândit să stea încă doi ani. Ce cred? Trebuie să urmărim ce se întâmplă în piaţa europeană. Momentan, preţurile au scăzut mult. Dacă această scădere se menţine, probabil că trebuie să regândim. N-are sens să păstrăm plafoanele actuale, care încep să devină mari. Admit, e încă război, n-avem nicio garanţie că războiul se termină repede sau nu se agravează, vedem că nici alte ţări nu şi-au modificat legislaţia introdusă în perioada de criză, vedem că nici Comisia Europeană nu ne presează prea tare până în momentul de faţă să revenim la legislaţia anterioară. Deci, cred că trebuie să fim atenţi. Dacă credem că situaţia cumva s-a normalizat şi piaţa îşi revine la preţuri relativ mici, atunci ar avea sens ca mai devreme de 2025 să ne revizuim legislaţia, ca să nu rămânem blocaţi în preţuri prea mari pentru mult timp”, a afirmat Chiriţoiu, la seminarul “Concurenţa în domeniul farmaceutic”, organizat la Sinaia de autoritatea de concurenţă.

El a subliniat că energia este un domeniu unde s-a “tot lucrat la legislaţie” şi au fost preluate recomandări ale Consiliului Concurenţei, însă aceasta trebuie îmbunătăţită, întrucât se poate ieşi foarte uşor din contracte.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Energia este iar o zonă unde s-a tot lucrat la legislaţie. Acum, sigur, a venit criza. Bun, unele lucruri au fost preluate din lucruri pe care le-am recomandat noi. Ce aş reproşa legislaţiei pe energie? Fac o paranteză acum. Avem un studiu pentru care am cerut ajutorul Băncii Mondiale, cu finanţarea Comisiei Europene, să ne ajute să îmbunătăţim legislaţia pe energie. În luna următoare, trebuie ca BM să-şi termine raportul, dar cel puţin ce am văzut noi ca problemă în piaţa de energie e faptul că se poate ieşi foarte uşor din contracte. Deci n-ai o stabilitate a contractelor. Dacă ai un contract care nu te avantajează, adică dacă eşti un furnizor, ai promis cuiva, unui client, că-i vinzi electricitate la un preţ şi tu vezi că pe piaţă preţul s-a dus mai sus şi pierzi bani, atunci este foarte simplu să denunţi acel contract. Deci, în esenţă, un cumpărător nu se poate baza pe contract, pe cuvântul tău, pentru că penalităţile sunt mici şi atunci companiile – s-a întâmplat şi acum 3 ani, s-a întâmplat şi anul trecut – când au văzut că preţul pe piaţă la electricitate a crescut, pur şi simplu au denunţat contractele”, a explicat Chiriţoiu.

A doua problemă semnalată de şeful autorităţii de concurenţă este legată de lipsa contractelor pe termen lung, în special, pentru populaţie.

“N-avem contracte pe termen lung, mai ales pentru populaţie. Perioada de preţ fix e destul de redusă, ai maxim 1 an un preţ garantat. Astea combinate – contracte cu durată scurtă şi/sau faptul că se pot denunţa uşor contractele – au făcut ca atunci când a venit criza şi preţurile la energie au crescut, în alte ţări şocul a fost absorbit şi de furnizori. Ei au pierdut nişte bani, au împărţit cumva paguba cu clienţii lor. La noi a fost foarte simplu pentru furnizori să arunce toată povara, tot şocul în clienţii lor şi de asta s-a simţit mai rău criza la noi, la populaţie. Văd ţări în Vest, unde de-abia la sfârşitul anului trecut au început să le expire contractul. Deci, populaţia n-a simţit primul an. Primul an de creştere a preţului în energie nu s-a simţit în ţări din Vest, dar la noi s-a simţit foarte repede. Şi la fel într-o anumită măsură şi la consumatorii industriali nu s-a dus şocul atât de repede pe cât s-a dus la noi. Deci, asta e zona în care cred că au fost erori în modul cum a fost reglementată piaţa noastră de de energie. Mă aştept ca Banca Mondială, în proiectul ăsta al Comisiei Europene, să vină cu recomandări pe această zonă”, a subliniat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cel mai bine, nu mai platim nimic care-i al nostru, daca tot suntem cel putin odata taxati(1).

    (In viziunea Austriaca(E.S.), TVA-ul este cel mai mare jaf la nivel Mondial)

    (1) Taxele ar trebui sa acopere costurile de mentenanta ale furnizarii resurselor noastre ca de restul se ocupa The Big Guy(hydro, wind, solar) si asta nu ne mai taxeaza… –>Something is pretty Unfair.

    P.S. : Evident, se impart resursele / nr. de locuitori / familie …

  2. P.P.S. : Asta ar creste si rata natalitatii la nivel Mondial, daca ar fi implementata, ca tot se plang toti, wondering why the people stopped to fuck properly.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.