Premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu „șefa PNRR”: Discuțiile s-au axat pe reforma fiscală și depunerea cererii de plată numărul 3 / „Guvernul elaborează un plan de măsuri pentru consolidarea sustenabilității finanțelor publice”

Marcel Ciolacu, președintele PSD Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a participat, marți, la o întâlnire cu Céline Gauer, director general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, în urma căreia a declarat că discuțiile s-au axat pe reforma fiscală și depunerea cererii de plată numărul 3. Prim-ministrul a afirmat că în acest moment Guvernul elaborează un plan de măsuri pentru consolidarea sustenabilității finanțelor publice, pentru ca România să se încadreze în acest an în ținta de deficit fiscal de 4,4% din PIB.

„Guvernul pe care îl conduc este unul al reformelor în domenii cheie, așa cum ne-am asumat prin Programul de Guvernare, dar și la nivelul coaliției de guvernare. Multe dintre reformele asumate prin PNRR se suprapun cu cele necesare pentru pregătirea aderării României la OCDE. Avem voința să le implementăm și convingerea că, pentru România, dezvoltarea structurală și financiară cu sprijinul Uniunii Europene reprezintă o uriașă oportunitate. Ca prim-ministru îmi voi asuma ferm angajamentul de a pregăti în detaliu reformele structurale cheie, de a analiza impactul lor asupra populației și de a le implementa etapizat, cu respectarea tuturor constrângerilor bugetare”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Discuțiile de astăzi s-au axat asupra priorităților de reformă structural-fiscale ale României și asupra demersurilor necesare pregătirii până la 31 august 2023 a unui calendar al depunerii următoarelor cereri de plată, a arătat Guvernul, într-un comunicat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În acest context, Guvernul precizează că prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat miniștrilor de linie ca în cadrul consultărilor tehnice ce vor avea loc în următoarele zile să fie prezentate înalților funcționari europeni viziunea și principiile proiectelor noilor legi ale pensiilor publice, respectiv salarizării în sistemul public, reforme prioritare ale echipei guvernamentale. De asemenea, premierul a arătat că Guvernul României susține implementarea investițiilor într-un ritm susținut.

În ceea ce privește reforma fiscală, șeful Executivului a subliniat că este în curs de elaborare un plan de măsuri care are în vedere consolidarea sustenabilității finanțelor publice și ale managementului fiscal, în concordanță cu angajamentul României de a se încadra în acest an în rata de deficit fiscal de 4,4% din PIB, iar în 2024 ținta acestui indicator macroeconomic să fie de 3% din PIB.

„Vom detalia acest plan în perioada următoare. Suntem deschiși dialogului cu partenerii europeni și ne bazăm pe consultările constante pe care le vom avea pentru a găsi cele mai bune măsuri. Eforturile logistice și de infrastructură făcute de România pentru susținerea Ucrainei sunt enorme. Este nevoie de un efort comun și de a susține împreună capacitatea României de a oferi în continuare acest suport”, a subliniat șeful Executivului.

De asemenea, în cadrul reuniunii a fost analizat stadiul celor două jaloane neîndeplinite corespunzător aferente cererii de plată numărul 2. Ministrul Energiei a prezentat calendarul pentru îndeplinirea acestora astfel încât România să beneficieze de întreaga sumă de bani disponibilă acestei cereri de plată.

Un alt subiect discutat s-a referit la modificarea PNRR, prin introducerea capitolului RePower EU, care va pune la dispoziția României fonduri în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru sectorul energetic. Prim-ministrul a subliniat angajamentul României de a accelera procesul de actualizare a PNRR prin includerea REPower EU.

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat astăzi Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reuniune desfășurată cu participarea doamnei Céline Gauer, director general al grupului operativ SG RECOVER al Comisiei Europene, domnul Declan Costello, director general adjunct al Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare DG ECFIN și alți înalți funcționari europeni.

Consultările reprezentanților Guvernului cu delegația înalților funcționari europeni condusă de doamna Céline Gauer și domnul Declan Costello vor continua la nivel tehnic în următoarele zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.