Ministrul Finanțelor, în vizită la trezorerii după proteste: Angajații își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile/ Nu sunt de acord ca angajații cu venituri foarte mari să primească și beneficii suplimentare

trezorerie Sursa foto: Marcel Boloș, Facebook

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări că angajații din Finanțe își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile, în contextul protestului spontam de joi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acesta a fost azi la două trezorerii din București, unde s-a întâlnit cu angajații.

“Două aspecte au fost de mare interes și am vrut să fie clare. Toți își primesc salariile și nu vor fi probleme cu plățile. Și 2: Niciun angajat nu va fi în situația să dea examen pentru a-și păstra postul. Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord și pe care îl voi susține în continuare este ca angajații cu venituri foarte mari să primească și diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a țării, știu mai bine decât orice altă instituție cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli și încadrarea în deficitul bugetar asumat”, a transmis Boloș, pe pagina sa de Facebook.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Vezi și:

Angajații din direcțiile financiare din mai multe județe protestează azi față de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare care i-ar afecta