Ministerul Energiei lansează două apeluri de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor de modernizare şi reabilitare a reţelei de termoficare

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministerul Energiei lansează joi, 1 februarie 2024, la ora 12:00, prin platforma MYSMIS, două apeluri de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor de modernizare şi reabilitare a reţelei de termoficare, arată un comunicat de presă al ministerului.

Apelurile de proiecte se vor lansa în platforma MySMIS2021 prin procedură cu depunere continuă, până la epuizarea bugetului total alocat sau până la împlinirea termenului limită de depunere, oricare dintre acestea intervine primul, corelat cu cadrul de performanţă al Fondului pentru Modernizare (FM).

„Am văzut acum câteva săptămâni cum zeci sau sute de mii de români stau în frig şi fără apă caldă în casele lor. Nu ne-am oprit la a vedea problema, ci am promis că lucrăm la o soluţie. Ne-am respectat încă o dată promisiunea. Lansăm astfel, prin Ministerul Energiei, din Fondul pentru Modernizare, un apel de 590 milioane euro nerambursabili, pentru modernizarea sistemelor de termoficare. Bucureştiul şi alte oraşe din ţară vor putea să investească în reţelele vechi de zeci de ani, ceea ce va reduce facturile la întreţinere pentru sute de mii de români şi va asigura condiţii normale în casele lor. Odată cu lansarea acestui apel, cei care îi ţin pe oameni în frig nu vor mai avea nicio scuză. Grantul acoperă până la 100% din costurile investiţiilor şi este gândit ca principală soluţie la problemele legate de lipsa apei calde şi a căldurii cauzate de un sistem de termoficare învechit. Susţinem sistemele centralizate de termoficare pentru că sunt mai eficiente şi mai puţin poluante. În paralel, în perioada următoare, vom lansa tot prin Fondul pentru Modernizare un apel de investiţii pentru noi CET-uri, grupuri pe gaz, care vor putea acomoda şi hidrogen, pe viitor. Aceste investiţii trebuie gândite în mod integrat, inclusiv prin prisma deciziei recente adoptate de Guvernul României pentru susţinerea fuziunii între Elcen şi Termoenergetica, care formează cel mai important sistem de termoficare din România. Investiţiile sunt cheia dezvoltării şi prin investiţii putem avea condiţii decente de trai în toate oraşele noastre, iar Ministerul Energiei e hotărât să îşi îndeplinească mandatul şi să pună cat mai multe fonduri la bătaie pentru proiectele de care românii au atâta nevoie”, a menţionat ministrul Sebastian Burduja.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Finanţarea din Fondul pentru Modernizare în temeiul acestui ghid lansat joi vizează două tipuri de apeluri de proiecte. Apel de proiecte de tip A, în cadrul căruia finanţarea intră sub incidenţa schemei de ajutor de stat conform Regulamentului (UE) 2023/1315 al Comisiei din 23 iunie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014. Alocarea netă corespunzătoare acestui apel din Fondul pentru Modernizare (FM) este de 200 milioane de euro.

Apel de proiecte de tip B, în cadrul căruia finanţarea nu intră sub incidenţa ajutorului de stat. Sunt finanţate investiţiile în proiectele care fac parte din infrastructura energetică şi este exploatată în cadrul unui “monopol natural”, în condiţiile prevăzute la paragraful 375 din Comunicarea Comisiei 2022/C 80/01 – Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie, care nu intră sub incidenţa ajutorului de stat. Alocarea netă corespunzătoare acestui apel din Fondul pentru Modernizare (FM) este de 390 milioane de euro.

Data de deschidere pentru apelul de proiecte de tip A-B este 1 februarie 2024, ora 12:00, iar data şi ora începerii de depunere de proiecte de tip A-B este 1 februarie 2024, ora 12:00.

Data şi ora închiderii depunerii de proiecte tip A este 30 iunie 2024, ora 12:00, iar data şi ora închiderii depunerii de proiecte tip B este 1 ianuarie 2027, ora 12:00.

Solicitanţii eligibili sunt unităţi administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziuni administrativ-teritoriale, definite la art. 96 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie/care deţin sistemul de distribuţie şi transport pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu (pentru proiecte de tip A-B) sau operatori de transport şi/sau distribuţie a energiei termice definiţi conform cadrului legal în vigoare (pentru proiecte de tip A-B).

În cazul în care reţelele de transport şi/sau distribuţie sunt în proprietatea statului, potenţialii beneficiari sunt persoanele juridice concesionari ai reţelelor şi titulari ai licenţei de transport şi/sau distribuţie şi care au dreptul de a le moderniza/reabilita.

Beneficiarii depun proiecte numai individual. Sunt finanţabile următoarele acţiuni: sprijinirea modernizării/reabilitării reţelei inteligente de termoficare: modernizarea/reabilitarea reţelelor termice primare şi secundare, inclusiv a punctelor termice din sistemele de alimentare cu energie termică prin implementarea tehnologiilor moderne, performante, care să îndeplinească toate cerinţele actuale privind pierderile de căldură şi de fluid şi care să conducă la reducerea emisiilor de CO2; achiziţionarea/modernizarea/reabilitarea echipamentelor necesare bunei funcţionări a sistemelor de pompare a agentului termic; implementarea de Sisteme de Management Energetic (măsurare, control şi automatizare a SACET).

Sunt eligibile următoarele activităţi: proiecte integrate de termoficare modernizate în vederea asigurării sustenabilităţii investiţiilor iniţiale, orientate spre îmbunătăţirea calităţii aerului şi luând în considerare evoluţiile în domeniul eficienţei energetice la nivelul centrelor urbane.

De asemenea, se are în vedere digitalizarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică prin colectarea şi întreţinerea tuturor datelor necesare modelării tehnice şi georeferenţiale ale elementelor de reţea. Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de reţea inteligentă de distribuţie energie termică, creşterea capacităţii de integrare a unor noi forme de producţie/consum şi facilitarea unor noi modele de afaceri şi structuri de piaţă. Sistemele şi reţelele informatice trebuie să fie interoperabile şi cloud ready/cloud nativ.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: