În Ungaria, mulţi angajaţi lucrează şi în timpul concediului de odihnă

freelancer, it, munca la distanta, laptop Sursa foto: Pixabay/Peggy und Marco Lachmann-Anke

În Ungaria, o treime dintre angajaţi lucrează ocazional în timpul concediului de odihnă, iar nouă la sută lucrează în mod sistematic, potrivit datelor unui sondaj, citate de Magyar Nemzet. Numai 14% din cei chestionaţi au răspuns că în timpul vacanţei nici nu răspund la telefon dacă este vorba de serviciu. Nu este neobişnuit ca angajaţii să lucreze şi în timpul concediului de odihnă. Portalul Profession.hu a evaluat în luna iunie – repetând cercetarea efectuată în perioada 2014-2019 -, printr-un sondaj pe bază de chestionare, utilizarea vacanţelor de vară. Respondenţii au planificat în acest sezon estival efectuarea a 13 zile dintr-un total de 29 de zile de concediu pe anul acesta.

Disponibilitatea pentru a călătorii a prins viaţă: în timp ce în 2014, 37% dintre respondenţi au plecat în vacanţă, acest procent a crescut la 60% în 2019, iar în acest an la 65%. Potrivit sondajului, şase din zece angajaţi pot pleca în concediu de odihnă fără nicio problemă, în timp ce fiecare al zecelea respondent a spus că în acest sens a fost împiedicat de diverşi factori. Majoritatea angajaţilor nu au nicio sarcină de îndeplinit în timpul concediului şi doar o treime trebuie să recupereze rezolvarea problemelor acumulate în lipsa lor, pe lângă sarcinile curente. Concediul de odihnă plătit este utilizat de patru din zece angajaţi distribuit pe o perioadă mai lungă, de obicei ei solicită un concediu de odihnă de peste şapte zile, şi aproximativ tot atâtea încearcă să planifice programe mai scurte, iar 35% solicită doar o zi sau două zile de concediu, rezultă din datele sondajului, care mai arată: 7% dintre respondenţi au spus că superiorii nu au în vedere acordarea concediului de odihnă, în timp ce 5% au afirmat că colegii sunt cei care nu ţin cont de concediu. De asemenea, 32% din cei intervievaţi lucrează ocazional în timpul vacanţei, iar nouă la sută lucrează în mod sistematic. 60% dintre respondenţi urmăresc chiar şi de pe plajă corespondenţa companiei la care sunt angajaţi, iar opt la sută se ţin complet departe de aceasta. Apelurile oficiale sunt primite din când în când sau de fiecare dată de peste jumătate dintre respondenţi şi doar 14% nu răspund la telefon în timpul vacanţei.

Potrivit sondajului, din cauza epidemiei cu noul coronavirus, un sfert din angajaţi au fost nevoiţi, în 2020, să utilizeze o parte din  concediul de odihnă în perioada stabilită de conducere, în scopul optimizării şi eficientăzării companiei din punct de vedere financiar, precum şi din cauza predictibilităţii incerte. În campania de vaccinare din acest an, trei la sută din respondenţi au fost nevoiţi să solicite concediu medical din cauza vaccinurilor, iar şapte la sută au fost nevoiţi să îşi ia zile libere plătite.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Sursa: Rador / Traducerea: Rozália Gănciulescu

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: