ANPC a înregistrat în primele luni din acest an o treime din totalul reclamaţiilor primite anul trecut în sectorul de curierat

ANPC Sursa foto Inquam Photos Alexandra Pandrea

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înregistrat în primele luni din acest an o treime din totalul reclamaţiilor primite anul trecut, acesta fiind un fenomen îngrijorător, a afirmat, miercuri, Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC, la un eveniment de specialitate, conform Agerpres.

“Din păcate, datele prezentate de domnul preşedinte Zgonea (Valeriu Zgonea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) – n.r.) se confirmă şi în ceea ce priveşte activitatea la ANPC, având în vedere că raportat la anul 2023, în 2024 s-a înregistrat o treime din totalul reclamaţiilor din 2023. Mai exact, dacă în 2023 am avut 3.284 de reclamaţii, până în prezent la ANPC am înregistrat 1.004 reclamaţii. Este, într-adevăr, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Zgonea, un fenomen îngrijorător, pentru că, oarecum, enumerarea pe care a făcut-o domnia sa este aceeaşi şi în ceea ce priveşte reclamaţiile formulate la ANPC. Dar eu aş veni către dumneavoastră cu o soluţie şi mă gândeam chiar acum, în timp ce ascultam discursul domnului preşedinte Zgonea, mă gândeam cum am putea îmbunătăţi o soluţionare alternativă a acestor litigii, cum am putea veni mai mult către consumatori pentru a soluţiona direct cu ei, într-o primă etapă, fără ca aceştia să mai ajungă la autorităţile noastre pentru a formula reclamaţii”, a spus Sebastian Hotca, la a 11-a ediţie a Courier&Postal Services Forum 2024, organizat de Govnet Conferences.

Anterior în cadrul aceluiaşi eveniment, Valeriu Zgonea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a spus că se constată o creşterea masivă a numărului de reclamaţii vizând serviciile poştale, în condiţiile în care a primit, în primele două luni şi jumătate din acest an, 400 de reclamaţii, jumătate din câte a primit anul trecut.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Sebastian Hotca a declarat că soluţionarea amiabilă cu consumatorii ar aduce un feedback pozitiv în ceea ce priveşte activitatea firmelor de curierat şi ar fideliza şi mai mult clienţii.

El a mai precizat că instituţia a alcătuit un top cinci al reclamaţiilor şi a arătat că nu doreşte să nominalizeze operatorii economici, “pentru că nu este un clasament negativ”.

Firmă de curierat: Rata de reclamaţii din industria de curierat este de 0,048%

Rata de reclamaţii din industria de curierat este de 0,048%, iar rata de livrare în 24 de ore în România este în jurul a 85%, a declarat, miercuri, Cornel Morcov, chief commercial officer, Fan Courier, la un eveniment de specialitate, citat de Agerpres.

“Vizavi de reclamaţii, pentru că se pare că este un subiect hot, abordarea trebuie să fie mult mai complexă. Într-adevăr am primit nişte cifre cu privire la numărul de reclamaţii dar dacă ne uităm că doar în industria de curierat, aici nu pun serviciile poştale, nu pun volumele de la Poşta Română, de la Pink Post sau de la alţi operatori de servicii poştale, discutăm undeva poate de 20 de milioane de expediţii de tip curierat pe lună, cred că sunt mult mai multe, iar la numărul de reclamaţii vehiculat practic avem o rată de reclamaţii de 0,048%, ceea ce mie nu mi se pare mult. Totodată, dacă ne uităm la calitatea serviciilor prestate în România, ca nivel de livrare în 24 de ore pe serviciul standard, pentru că România are o particularitate, serviciul standard în România este de 24 de ore, în Europa nu este aşa. În Europa, în majoritatea ţărilor europene 24 de ore înseamnă un serviciu premium, plătit suplimentar. Rata de livrare în 24 de ore în România probabil că este în jurul a 85%. Spun o cifră care este valabilă cu plus/minus 2-3 procente, dar este net superioară majorităţii ţărilor din Uniunea Europeană”, a spus Cornel Morcov, la a 11-a ediţie a Courier&Postal Services Forum 2024, organizat de Govnet Conferences.

El a menţionat că România este o ţară în care majoritatea livrărilor se fac home delivery, în timp ce în multe ţări europene livrările se realizează out of home, iar acest fapt face cu atât mai dificilă misiunea companiilor de curierat de la noi din ţară.

De asemenea, el a spus că există o “injecţie masivă de livrări din Asia”, fapt care schimbă paradigma modului în care firmele au fost obişnuite să facă acest tip de business, iar acest lucru se poate dovedi un factor declanşator pentru numărul de reclamaţii.

“Am avut surpriza eu, personal, să merg la Poliţie să dau cu subsemnatul pentru că un vânzător din China a înşelat un consumator. Înşelarea era pe bună dreptate, însă organele de ordine au considerat necesar să mă cheme pe mine în calitate de administrator al companiei să răspund la aceste întrebări”, a declarat Cornel Morcov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: