Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie aplicată cu cei de la Comisia Europeană, deoarece nu este de acord cu o nouă scădere a pragului la microîntreprinderi. „Vom negocia aşa cum am făcut-o şi anul trecut cu deficitul”, a mai spus şeful Executivului, scrie News.ro.
„Voi avea o discuţie aplicată cu cei de la Comisia Europeană pentru că nu sunt de acord cu o nouă scădere a pragului la microîntreprinderi. Vom negocia aşa cum am făcut-o şi anul trecut cu deficitul. Acel jalon din PNRR pus de USR şi Cîţu este un coşmar”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la DC News.
Marți, Marcel Ciolacu declarase că el, împreună cu liderul liberalilor Nicolae Ciucă, și-au asumat în fața Comisiei Europene că vor scădea pragul la microîntreprinderi de la un milion de euro la 500.000 de euro, ceea ce au făcut, în timp ce scăderea la 60.000 de euro a fost asumată de fostul ministru Cristian Ghinea și fostul premier Florin Cîțu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat recent că se negociază în continuare cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la scăderea pragului pentru microîntreprinderi, transmite News.ro. Ministrul susține că „România şi-a îndeplinit jalonul” şi „îl considerăm în continuare îndeplinit”. El a adăugat că plafonul sau pragul pentru microîntreprinderi este la 500.000 euro şi că „aşa negociem la 500.000 euro”.
„Se va negocia în continuare. România şi-a îndeplinit jalonul. Îl considerăm în continuare îndeplinit. Suntem în discuţii tehnice în continuare. Nu există acest plafon pe care îl invocă undeva în PNRR. A fost prinsă o aluzie la acest tip de abordare cu TVA cu plafonul de TVA de cei care au scris la un moment dat PNRR, în fundamentarea pe care au avut-o, dar România a luat, zic eu, destule măsuri pe microîntreprinderi. Haideţi să ne uităm pe partea economică. Discutăm în continuare cu Comisia, nu numai noi de la fonduri europene”, a afirmat Adrian Câciu, întrebat ce se întâmplă cu scăderea pragului pentru microîntreprinderi, lucru cerut de către Comisia Europeană, miercuri la sediul PSD.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat, joia trecută, că există un dialog cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a găsi soluţiile cele mai bune, întrebat despre faptul că cei de la CE consideră că impozitarea microîntreprinderilor este mult prea lejeră. „Cu adevărat, dacă nu ajungem la un acord România riscă să piardă 500 de milioane euro pentru neîndeplinirea jalonului 206”, a adăugat Ciolacu. „Cred că urmează să avem o discuţie publică şi să avem cu cei afectaţi. Nu susţin modificarea”, a mai spus şeful Guvernului.
Comisia Europeană a solicitat ca pragul la microîntreprinderi să fie redus la 50.000 de euro încă din acest an, dar Guvernul negociază ca acesta să fie mai ridicat și să scadă eșalonat, conform unor surse guvernamentale.
Amintim că Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR trimisă de guvern în 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro, conform surselor guvernamentale. Una dintre probleme este pragul de 500.000 de euro la microîntreprinderi.
La București, reprezentanții Comisiei Europene au cerut reducerea pragului la microîntreprinderi și „urgentarea” acestui lucru, însă nu au menționat un plafon.
„Suntem foarte îngrijorați de situația fiscală din România. Deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an. Ultima dată când am analizat cifrele anul trecut, ne așteptam la un deficit de peste 6% și se presupunea că va scădea în acest an. Vedem că tendința merge în direcția greșită. Execuția deficitului în prima parte a anului este slabă. În momentul de față, mă aștept ca deficitul să fie mai aproape de 7% din PIB în acest an. Deficitul fiscal combinat cu deficitul de cont curent este îngrijorător și reprezintă o amenințare pentru România în continuare. România are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală. Este nevoie de reducerea pragului pentru microîntreprinderi”, a spus Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN.