Banca americană Wells Fargo a concediat mai mulți angajați care se prefăceau că lucrează de acasă / Aceștia au încercat să “creeze impresia că lucrează activ” prin “simularea activității la tastatură”

wells fargo Foto: Wells Fargo

Banca americană Wells Fargo a concediat mai mulți angajați pentru că ar fi încercat să își păcălească șefii să creadă că lucrează când, de fapt, nu lucrau, scrie Financial Times.

Banca a declarat că angajații au fost concediați luna trecută, după ce a stabilit că au încercat să “creeze impresia că lucrează activ” prin “simularea activității la tastatură”, potrivit documentelor de reglementare depuse la Autoritatea de reglementare a industriei financiare (Finra).

Se pare că toți angajații au lucrat în diviziile de investiții și de gestionare a averii ale băncii. Mulți dintre ei au fost angajați relativ recent, în ultimii doi ani, dar cel puțin unul lucra în cadrul băncii de peste șapte ani.

Wells Fargo a declarat că “nu tolerează comportamente lipsite de etică”.

Documentele de reglementare nu au precizat ce tehnici au folosit angajații și nici dacă au fost implicate calculatoare de la birou sau de acasă. Vestea concedierilor a fost publicată inițial de Bloomberg, care spune că este vorba de peste 12 angajați.

Dar vestea măsurilor drastice luate de Wells Fargo vine la doar câteva săptămâni după ce Finra a restabilit regulile privind locul de muncă, pe care le suspendase în timpul pandemiei, cerând o supraveghere mai atentă a configurației de lucru a managerilor. Multe grupuri au avertizat că acest lucru va necesita inspecții la birourile de acasă ale angajaților și le va îngreuna continuarea aranjamentelor de lucru hibride.

Wells Fargo a fost una dintre băncile care a adoptat munca hibridă pentru majoritatea angajaților, cerându-le acestora să fie la birou doar trei zile pe săptămână.

Băncile au fost printre primii angajatori care au chemat lucrătorii înapoi la birou după ce Covid-19 a creat nevoia de muncă la distanță. Cu toate acestea, un sondaj realizat la începutul acestui an de către consultantul în domeniul forței de muncă Scoop a constatat că 82% dintre marile companii financiare au păstrat acordurile de muncă hibridă.

Cu toate acestea, în ultimele șase luni, o serie de bănci mari fie au presat lucrătorii să se întoarcă mai des la birou, fie și-au intensificat eforturile pentru a se asigura că lucrătorii respectă regulile de la locul de muncă.

La începutul acestui an, Bank of America a trimis angajaților “scrisori de educare”, avertizându-i că vor fi sancționați disciplinar pentru că nu se prezintă la serviciu numărul minim de zile pe săptămână.

Goldman Sachs le-a spus angajaților la începutul acestui an că nu vor mai putea să deconteze mesele atunci când lucrează de acasă, chiar dacă lucrează până târziu sau dacă ar fi avut dreptul la o masă la birou.

La sfârșitul lunii trecute, atât Barclays, cât și Citigroup au anunțat sute de angajați că vor trebui să fie prezenți la birou cinci zile pe săptămână începând din această lună. Ambele bănci au declarat că au reacționat la recentele modificări ale reglementărilor Finra, care le-ar face mai greu să păstreze lucrătorii la distanță.

Unele companii mari folosesc instrumente din ce în ce mai sofisticate pentru a monitoriza angajații de când munca la distanță s-a extins în timpul pandemiei Covid, scrie BBC.

Astfel de servicii pot urmări apăsările de taste și mișcările ochilor, pot face capturi de ecran și pot înregistra ce site-uri web sunt vizitate.

Dar tehnologia a evoluat, de asemenea, pentru a se sustrage supravegherii , inclusiv așa-numitele “mouse jigglers”, care au ca scop să facă să pară că calculatoarele sunt folosite în mod activ, care sunt disponibile pe scară largă.

Potrivit Amazon, unde pot fi găsite la un preț mai mic de 10 dolari, mii de bucăți au fost vândute în ultima lună.

Munca la distanță rămâne populară după pandemie, dar cifrele au scăzut.

În SUA, puțin sub 27% din zilele plătite luna trecută au fost zile de lucru de acasă, față de peste 60% la apogeul din 2020, potrivit unui studiu realizat de profesori de la Instituto Tecnológico Autónomo de México (ITAM) Business School, Stanford și Universitatea din Chicago.

În primăvara acestui an, aproximativ 13% dintre angajații cu normă întreagă din SUA erau complet la distanță, iar alți 26% se bucurau de un aranjament hibrid, potrivit cercetătorilor.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: