Ministrul Energiei: Statul a colectat de la companiile din energie cu peste 20 de miliarde lei mai mult decât a decontat pentru facturi

bani, lei, finante, bancnote, bec, energie, electricitate, lumina Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Banii pentru compensarea facturilor la energie provin din Fondul pentru Tranziție Energetică, care este alimentat din banii proveniți din supra-taxarea producătorilor și traderilor, transmite ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ideea că diferența dintre prețurile producătorilor și prețurile plafonate este suportată din buzunarele oamenilor este falsă, spune Burduja.

“Toți producătorii și traderii, cu cât vând mai scump, cu atât sunt mai mult impozitați de stat. Iar prețul din facturi tot nu se mărește. Toate tranzacțiile efectuate pe piețele de energie electrică (inclusiv PZU și PE), în care prețul de vânzare al producătorilor este mai mare de 400 lei/MWh, sunt supuse supraimpozitării prin contribuția la Fondul pentru Tranziție Energetică. Banii pentru compensarea facturilor provin din Fondul pentru Tranziție Energetică. Acest Fond este alimentat din banii proveniți din supra-taxarea producătorilor și traderilor”, a transmis Burduja, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Acesta a mai menționat că statul a colectat cu peste 20 miliarde lei de la companiile din energie mai mult decât a decontat pentru facturi.

Vezi și:

Record anual al prețului energiei, diseară: 420 euro/MWh. Importăm atât din Ungaria, cât și din Bulgaria

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bai burduja, personaj lipsit de orice competenta, dacă ai colectat o groaza de bani, cum zici, de ce avem noi Romanii, cele mai mari preturi la energie?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.