Achiziția de 20 de trenuri electrice de lung parcurs: Contractul cu polonezii de la PESA merge înainte / Și Curtea de Apel a respins contestația Alstom la reevaluarea ARF, după CNSC

trenuri electrice Alstom Sursa foto: Ionel Scriosteanu

Și Curtea de Apel a respins contestația depusă de Alstom la reevaluarea făcută de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), prin care producătorul PESA (Polonia) a fost desemnat (pentru a doua oară) câștigător al contractului pentru 20 de trenuri electrice, de lung parcurs (InterRegio). Anterior, și Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins contestația Alstom. Astfel, contractul merge înainte.

„Solutia pe scurt: Respinge plângerea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 02.10.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, arată decizia instanței.

Reevaluarea a fost dispusă prin decizia Curții de Apel București în urma contestației Alstom. Ministerul Transporturilor, prin ARF semnase cu PESA contractul de 1,1 miliarde lei încă din decembrie 2023 pe baza deciziei favorabile a CNSC, semnarea contractului fiind „obligatorie” după soluția administrativă, fără a mai aștepta o eventuală contestație la CAB. Într-o situație asemănătoare este și contractul pentru 62 de trenuri de scurt parcurs, atribuit tot PESA, dar „întors” la CAB după contestația admisă a Alstom.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

ARF a finalizat reevaluarea pe 16 mai, iar ANAP a dat avizul necondiționat, conform anunțului publicat vineri, 31 mai pe Facebook. „Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea reevaluării ofertei POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPÓLKA AKCYJNA, desfășurată în cadrul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Achiziția de 20 rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR, destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri”. Astfel, conform celor dispuse prin dispozitivul Hotărârii Civile nr.82/2024 a Curții de Apel București (CAB) și în baza prevederilor art. 215, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, Comisia de reevaluare a ARF a efectuat procedura de reevaluare a ofertei financiare a POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPÓLKA AKCYJNA. În urma derulării acestei activități, a fost emis Raportului procedurii nr.3130/16.05.2024, pentru care ANAP a emis aviz conform necondiționat, în care oferta prezentată de PESA a fost declarată conformă și desemnată ca ofertă câștigătoare. Reamintim că finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, iar valoarea totală a proiectului este de 1.106.400.000,00 lei, fără TVA (223.799.987,87 EUR), dintre care 830.400.000,00 lei reprezintă valoarea ramelor (167.971.357,49 EUR) și 276.000.000,00 lei (55.828.630,38 EUR), serviciile de mentenanță”, a transmis ARF.

Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adițional, comanda inițială. Astfel, se poate ajunge la o achiziție de 29 de unități, cu o perioadă de mentenanță de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor și servicii de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software.

Valoarea totală a proiectului este de 1.106.400.000,00 lei, fără TVA (223.799.987,87 EUR), dintre care 830.400.000,00 lei reprezintă valoarea ramelor (167.971.357,49 EUR) și 276.000.000,00 lei (55.828.630,38 EUR), serviciile de mentenanță. În ce privește termenul de livrare al primei rame, precizăm că acesta este de 24 de luni de la semnarea contractului”.

Ramele electrice sunt compuse din trei vagoane și asigură 191 de locuri pe scaune. Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și nivel 2, precum și cu sistemul național PZB90. Din punct de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, o zonă bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, precum și de o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat, a transmis ARF la semnarea contractului

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: