Autostrada Unirii: Activ Proiectare va superviza lucrările Nurol (Turcia) pe lotul PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului/ Contestația „preventivă“, retrasă de la CNSC

Autostrada Unirii A 8 prelungire desemnare constructori loturi PNRR noi termene 25 și 31 iulie Sursa Foto : Ministerul Transporturilor

Constructorul Nurol (Turcia) care va începe lucrările pe lotul PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului al Autostrăzii Unirii A8 va fi supervizat pe șantier de Activ Proiectare, câștigătorul contractului de aproximativ 40 de milioane lei. Practic, Compania de Drumuri poate semna contractul pentru dirigenție de șantier/consultanță cu Asocierea ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. (LEADER) EMAY Uluslararasi ve Muhendislik Anonim Șirketi, asociere declarată încă din august câștigătoare. Semnarea contractului a fost, însă întârziată chiar de câștigătorul contractului, Activ Proiectare, firmă care a depus o contestație „preventivă“ împotriva concurenților clasați pe locurile 2 și 3: ItalConsult SPA și MGGP, contestație în care solicita reevaluarea ofertelor celor doi contra candidați. Contestația preventivă a fost depusă la 10 zile de la desemnare, dar pentru că cei doi concurenți vizați în contestație și nici Egis România nu au depus contestație împotriva raportului CNAIR, Activ Proiectare și-a retras, practic, plângerea de la CNSC, potrivit datelor oficiale pe care le-a consultat Economedia. Activ Proiectare a fost înființată în 2023 și are 4 angajați, potrivit termene.ro.

Nurol este constructorul care a finalizat – cu o mică întârziere – primii kilometri de Autostradă din jud. Sălaj (Lotul de 13 km. dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău) de pe Autostrada Transilvania, iar în prezent lucrează conform graficului pe Lotul 3 al Autostrăzii Moldovei (A7).

Contractul pentru lotul I PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (25 km), parte a secțiunii Târgu Mureș – Târgu Neamț a fost semnat în februarie 2024 cu Nurol pentru o valoare de 2,5 miliarde lei (n.r. finanțarea PNRR pentru autostrăzi este asigurată din împrumuturi).

Durata contractului este de 30 de luni (6 luni proiectare și 24 execuție). „Antreprenorul NUROL INSAAT VE TICARET A.S, are la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor de construcție a secțiunii A8 finanțată prin PNRR Acest contract, în valoare de 2,46 miliarde de lei (fără TVA), presupune inclusiv cinstrucția drumului de legătură dintre A 8 și A 3 în lungime de 2,4 km. Pe traseul secțiunii Târgu Mureș – Miercurea Nirajului vor fi construite inclusiv 36 de poduri, pasaje și viaducte dintre care un pasaj cu o lungime de 256 metri”, anunța directorul general CNAIR, Cristian Pistol, în martie 2024.

Practic, Nurol are termen până la sfârșitul lunii noiembrie pentru predarea Proiectului Tehnic al lotului I PNRR, dar început pregătirile pentru organizarea de șantier încă din această vară când a adus primele utilaje. Pentru a începe efectiv lucrările, constructorulul trebuie să obțină aprobarea CNAIR pe baza proiectului tehnic care urmează să fie predat, iar Ministerul Transporturilor să emită Autorizația de Construire. Până la finalizarea acestor etape, constructorul poate începe, totuși, lucrări pregătitoare: organizare de șantier, drumuri tehnologice, decopertare etc.

Utilaje Nurol aduse pentru șantierul A8
Sursa foto: Forumul „Pe Unde Merg”

Pentru următorul lot, Miercurea Nirajului – Sărățeni, CNAIR evaluează ofertele depuse, iar pentru secțiunea de munte dintre Sărățeni și Pipirig cu o lungime de aproape 120 de kilometri, licitațiile pentru proiectare și execuție vor fi lansate de CNIR.

Lotul III PNRR, contractat cu UMB a depășit perioada de proiectare (6 luni), iar lucrările ar urma să înceapă în această toamnă. Contractul de supervizare este semnat cu Konsent.

Ultima secțiune a Autostrăzii Unirii, Târgu Neamț – Iași – Ungheni are indicatorii aprobați la Ministerul Dezvoltării, iar Hotărârea de Guvern care permite lansarea licitației de proiectare și execuție ar putea fi emisă până la finalul lunii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.