Magistrala de metrou din Drumul Taberei, la un an de la inaugurare: sub 10.000 de călători pe zi şi de zece ori mai puţini faţă de M2 Berceni – Pipera

metrou drumul taberei, metrorex, valea ialomitei Sursa foto: Metrorex

Magistrala de metrou din cartierul Drumul Taberei nu reuşeşte să depăşească borna simbolică de 10.000 de călători pe zi nici măcar la un an de la inaugurare, datele oficiale transmise de Metrorex la solicitarea Economedia arătând o medie de 8.593 de validări/zi în iulie şi 7.399/zi în august.

Chiar dacă ultimele două luni au fost de vară fiind şi perioadă de concedii, singura magistrală de metrou construită după Revoluţie transportă surprizător de puţini călători faţă de capacitatea proiectată şi, evident faţă de aşteptări, mai ales după cei cinci ani de întârziere de la termenul iniţial de finalizare. (O medie de 8.000 de validări pe zi se înregistra pe M5 şi în lunile de primăvară, deci vara nu schimbă semnificativ valorile medii de trafic).

Până la pandemia COVID-19, metroul transporta zilnic peste 600.000 de călători, dar acum, traficul s-a redus la jumătate. Din cele cinci magistrale, cea mai circulată este M1 – M3 cu 114.967 călători luna trecută, respectiv M2 Berceni – Pipera cu 71.083, cifre în uşoară scădere faţă de iulie, fiind perioadă de vârf a sezonului estival.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Practic, la un an de la inaugurarea oficială (15 septembrie 2020), M5 Drumul Taberei rămâne cea mai puţin circulată linie din cele cinci ale reţelei de metrou, chiar de zece ori mai puţin faţă de M2 Berceni – Pipera, magistrala care taie Capitala de la Nord Est la Sud. „În luna iulie, numărul mediu de validări pe Magistrala 5 a fost de 8.593, iar în august de 7.399. În luna iulie, numărul total al validărilor pe Magistrala 5 a fost de 7.132.858, iar în luna august a fost de 6.216.408. În luna iulie, numărul mediu de validări pe Magistralele 1+3 a fost de 131.327, iar pe Magistrala 2 de 82.154. În luna august, numărul mediu al validărilor pe Magistralele 1+3 a fost de 114.967, iar pe Magistrala 2 a fost de 71,083”, a transmis Metrorex. (n.r. Cel mai probabil în răspunsul Metrorex s-a strecurat o eroare, cele şapte respectiv şase milioane de validări din iulie şi august fiind înregistrate pe toate cele cinci magistrale)

Numărul redus al călătorilor este cauzat, în principal de pandemia Covid: oamenii se tem de infectarea cu coronavirus şi folosesc mai des automobilul personal în sau transportul cu taxi şi ride sharing detrimentul transportului în comun, iar unele firme permit angajaţilor să lucreze şi de acasă. Dincolo de problema coronavirusului, M5 are un „concurent” redutabil în linia tramvaiului 41 (care circulă bine pentru că are linie delimitată) şi o problemă care nu poate fi rezolvată decât de-abia peste doi ani: numărul insuficient de rame. Pe Magistrala M5 circulă doar şase rame, iar un tren este de rezervă, din acest motiv la capetele de la Râul Doamnei şi Valea Ialomiţei călătorii aşteaptă 12 minute până vine următorul tren. Cele 13 trenuri noi Alstom vor fi livrate începând cu decembrie 2022.

Video M5

Sursa : Metrorex

Metrorex a „marcat” aniversarea unui an de la inaugurarea investiţiei de 3,4 miliarde lei (cea mai importantă lucrare de infrastructură urbană) printr-un simplu mesaj pe pagina de Facebook:

,,Astăzi sărbătorim un an de la punerea în funcțiune cu călători a Magistralei 5!🚆Ⓜ️🥳
Prima magistrală de metrou construită de la zero după Revoluție conectează Cartierul Drumul Taberei de centrul orașului prin intermediul a 10 stații de metrou.
Stilul arhitectural spectaculos și tehnologiile de ultimă generație oferă călătorilor un nivel sporit de siguranță, dar și o mai mare accesibilitate pentru toate categoriile de cetățeni.”

Restricţiile de la Academia Militară – Răzoare se ridică în noiembrie

La un an de la punerea în funcţiune a liniei de metrou, restricţiile de circulaţie de la staţia Academia Militară (Răzoare) încă nu au fost ridicate. Metrorex estimează readucerea intersecţiei la starea iniţială de-abia în noiembrie (au fost mai multe termene depăşite pentru eliminarea restricţiilor). „Finalizarea lucrărilor la suprafață, implicit și ridicarea restricțiilor de trafic în zona Răzoare – Academia Militară, este estimată pentru luna noiembrie a acestui an”, a transmis Metrorex.

Proiectarea secţiunii centrale Eroilor – Iancului de pe M5, decisă astăzi la CAB

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru astăzi decizia după o contestaţie depusă la licitaţia pentru proiectarea secţiunii centrale a M5, tronsonul Eroilor 2 – Iancului. Firma de proiectare Metroul SA a fost exclusă din procedura de atribuire pe care a câştigat-o asocierea condusă de 3TI Progetti Italia şi din care face parte şi Metrans, proiectantul metroului care va fi construit la Cluj Napoca. Tronsonul dintre Eroilor 2 şi Iancului are o lungime de 4,5 kilometri şi şase staţii: Haşdeu, Cişmigiu, Universitate, Calea Moşilor, Traian, Piaţa Iancului. Iniţial, Metrorex desemnase câştigător al licitaţiei Metroul SA (în 2020) dar asocierea din care face parte Metrans a contestat decizia şi a obţinut excluderea din licitaţie pentru ca în ianuarie 2021 Metrans să câştige procesul la Curtea de Apel Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E o neconcordanta in cifrele urmatoare:
    “În luna iulie, numărul mediu de validări pe Magistrala 5 a fost de 8.593, iar în august de 7.399. În luna iulie, numărul total al validărilor pe Magistrala 5 a fost de 7.132.858, iar în luna august a fost de 6.216.408”

    Daca zilnic au fost in jur de 8000 de validari, ar insemna ca lunar ar fi undeva la 240.000 validari. De unde numarul total de validari de 6-7 milioane?

    • Mulțumim foarte mult pentru atenționare! Într-adevăr cifra de 7 milioane vizează toate magistralele, nu doar Magistrala 5, primind și noi datele greșit inițial.

  2. Cica cel mai probabil in raspus s-a strecurat o greseala. Pai nu puteti sa intrebati? Va dati asa cu presupusul?

  3. Validarile astea se fac doar la intrare, dar daca vii de la Eroilor, de pe alta magistrala, cum se valideaza? Ca nu mai bagi iar biletul.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.