Guvernul recunoaște că suntem în criză energetică. Green Deal, unica soluție, dar doar dacă întărim rețeaua

bec iluminat, becuri Sursa foto: Pexels

România și UE sunt în criză energetică, din pricina războiului din Ucraina, care a afectat fluxul resurselor energetice dinspre Est către Vest, cu efect major asupra creșterii prețurilor, iar singura soluție de a ieși de aici este de a continua Green Deal-ul. Aceste afirmații apar într-un proiect de OUG al Ministerului Energiei vizând derogări de la mai multe legi în vigoare pentru Transelectrica ca să accelereze dezvoltarea rețelei pentru integrarea în Sistemul Energetic Național a multiplelor investiții în energie regerabilă și a interconexiunilor cu vecinii. Aceste derogări vizează că, pentru lucrări de infrastructură de transport al energiei electrice, inclusiv linii de înaltă tensiune, se vor putea emite autorizații de construire și fără documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate. În plus, construcțiile de pe terenurile expropriate vor putea fi demolate fără autorizație.

„Măsurile propuse prin prezentul act normativ sunt justificate de situația de criză energetică națională și europeană generată de conflictul militar din Ucraina și scumpirea energiei, criză față de care toate statele europene au un răspuns politic coordonat, în vederea sprijinirii producătorilor, transportatorilor și distribuitorilor de energie electrică, dar și prin accelerarea tuturor investițiilor în infrastructurile energetice existente și în dezvoltarea de noi proiecte pentru producția de energie din surse regenerabile.

În acest context este imperios necesar ca proiectele de infrastructura de transport al energiei electrice, implementate în perioada următoare de  către CNTEE Transelectrica S.A., transportatorul național de energie electrică, din fonduri proprii sau fonduri europene, fie de dezvoltare de linii de înaltă si medie tensiune și stații noi, fie de modernizare a rețelei deja existente de transport al energiei electrice, să beneficieze de întregul suport al entităților avizatoare pentru proiectele dezvoltate, astfel încât rețeaua de transport al energiei electrice a României să fie modernizată și extinsă în cel mai scurt timp posibil, pentru a putea prelua cantități suplimentare de energie din surse regenerabile, dar și pentru a asigura transportul energiei electrice în condiții de siguranță, securitate și calitate”, se arată în OUG citat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Principalele proeicte de infrastructură de transport care trebuie realizate de România, prin Transelectrica, sunt:

– LEA 400kV Reșița-Pancevo și LEA 400kV Porțile de Fier-Reșița

– LEA 400kV Smârdan – Gutinaș și LEA 400kV Cernavodă-Stâlpu

– Trecerea la 400kV  a axului Reșița-Timișoara-Arad

– circuitul 2 al LEA 400kV Porțile de Fier-Djerdap

– LEA 400kV Suceava Gădălin și LEA 400kV Suceava-Bălți

– interconexiune RO-HU (LEA 400kV Oradea-Jozsa, AT nou Roșiori, reconductorarea axului 220 kV Urechești-Tg. Jiu Nord-Paroșeni- Baru Mare-Hasdat)

– Reconductorarea LEA 220kV Porțile de Fier – Resița.

În conform cu angajamentele luate de România în cadrul Tranziției Energetice și Green New Deal, trebuie să intensificăm utilizărea energiei din surse regenerabile și reducerea participării cărbunelui în mixul de producere de energie electrică şi termică, în favoarea gazelor naturale, ca etapă intermediară spre o economie fără emisii de gaze cu efect de seră.

Această evoluţie presupune intrarea în exploatare de noi capacităţi de producere din surse regenerabile (în special eolian, fotovoltaic, dar și biomasă, în măsură mai mică), astfel, în perioada 2022-2031, sursele regenerabile vor înregistra o creștere totală de capacitate de 6.615 MW (din care 6127 MW eolian + solar), capacitatea totală SRE instalată în SEN urmând să depășească 17 GW (inclusiv hidro). În prezent, capacitatea dispecerabizabilă instalată în eolian și solar este de circa 4.500 MW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: