Noi greve la Volkswagen, în timp ce sindicatele negociază cu managementul cu privire la reduceri de salarii şi închideri de uzine

volkswagen bitfin.info sursa: Bitfin.info

Muncitorii de la constructorul auto german Volkswagen şi-au intensificat, luni, presiunile asupra echipei manageriale cu noi greve la toate cele nouă uzine din Germania, în aceeaşi zi în care ar urma să aibă loc o nouă rundă de negocieri între sindicate şi echipa managerială cu privire la reduceri de salarii şi închideri de uzine, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Această ultimă rundă de negocieri vine într-un context în care cel mai mare constructor auto din Europa caută modalităţi prin care să reducă drastic costurile în Germania, pentru a concura mai bine cu rivalii asiatici mai ieftini care au intrat pe piaţa sa internă. Criza de la Volkswagen a lovit Germania într-o perioadă de incertitudine şi turbulenţe politice în cea mai mare economie a Europei.

Negocierile ar urma să înceapă la ora locală 12:30 p.m. (11:30 GMT) în timp ce muncitorii au organizat o grevă de patru ore la toate cele nouă uzine din Germania ale Volkswagen. Este pentru a doua oară în decurs de o săptămână când muncitorii de la Volkswagen sunt în grevă.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Însă, chiar înainte ca negocierile să înceapă, liderii de sindicat ameninţă cu noi proteste dacă echipa de conducere de la VW nu se apropie de poziţia lor de negociere.

“Este timpul ca board-ul să facă ceva”, a spus negociatorul şef de la sindicatul IG Metall, Thorsten Groeger, la o reuniune organizată la Wolfsburg, unde este sediul VW. “Aşteptarea noastră pentru astăzi este că echipa de conducere va înceta să mai insiste pe poziţiile sale şi va face un pas spre noi. Încrederea a fost distrusă iar muncitorii sunt furioşi. Marca VW este în pericol să fie prejudiciată de comportamentul board-ului şi cotaţia acţiunilor s-a prăbuşit. Responsabil de acest lucru este board-ul”, a spus Thorsten Groeger.

În replică, directorii de la Volkswagen insistă că este nevoie de reduceri de capacităţi de producţie şi salarii pentru că cererea pentru autoturisme în Europa a scăzut în timp ce costurile din Germania fac imposibil pentru VW să concureze cu noii rivali. Negociatorul şef al echipei manageriale de la VW, Arne Meiswinkel spune că sindicatele şi conducerea companiei trebuie să găsească căi alternative la o soluţie pentru uzinele din Germania, după ce conducerea a respins, drept nesustenabilă, o propunerea venită de la sindicate. “Avem nevoie în continuare de reduceri de costuri care să poate fi implementate pe termen scurt şi sunt sustenabile. Acesta este singurul mod prin care putem rămâne competitivi într-un mediu plin de provocări”, a spus Arne Meiswinkel.

Echipa managerială de la Volkswagen a propus reduceri de salarii la toate eşaloanele şi de asemenea a ameninţat cu concedieri în masă şi posibile închideri ale unor uzine din Germania. Ar fi pentru prima dată în istoria de 87 de ani a a Volkswagen când compania ar închide o uzină din Germania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: