Guvernul pregătește terenul pentru a introduce din nou prețuri reglementate, cu notificarea Comisiei Europene

bec, lumina, curent, energie electrica, bani, factura Sursa foto: Pixabay

Ministerul Energiei a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care îi va permite să introducă din nou prețuri reglementate, ca măsură limitată în timp, dar numai după ce va notifica în prealabil Comisia Europeană, explicând de ce nu mai există alte instrumente pe care le poate folosi în schimb.

Schimbarea face parte dintr-un set mai larg de modificări la Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, pentru a transpune Directiva (UE) 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică.

Potrivit proiectului, furnizorii sunt liberi să stabilească prețul la care furnizează energie electrică clienților, iar protecția clienților casnici afectați de sărăcie energetică și a celor vulnerabili se realizează prin intermediul politicii sociale sau prin orice alte mijloace legale, altele decât intervențiile publice în stabilirea prețurilor de furnizare a energiei electrice. Reamintim că, recent, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea consumatorului vulnerabil, iar Guvernul a anunțat și un proiect pentru compensarea facturilor la energie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Totuși, proiectul stabilește că, prin derogare, că la propunerea ANRE si a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Guvernul, cu avizul Consiliului Concurenței, poate interveni în formarea prețurilor pentru furnizarea energiei electrice către consumatorii casnici vulnerabili sau afectați de sărăcia energetică, după notificarea Comisiei Europene a acestor măsuri în termen de o lună de la adoptarea acestora.

Potrivit documentului, oricare și toate intervențiile publice în formarea prețurilor pentru furnizarea energiei electrice trebuie:

  1. să urmărească un interes economic general și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acel interes economic general;
  2. să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și verificabile;
  3. să garanteze accesul egal la clienți al operatorilor economici din domeniul energiei din Uniune;
  4. să fie limitate în timp și proporționale în ceea ce privește beneficiarii lor;
  5. să nu conducă la costuri suplimentare pentru participanții la piață într-un mod discriminatoriu.

Notificarea către Comisia Europeană va fi însoțită și de o explicație a motivelor pentru care obiectivul urmărit nu putea fi atins într-o măsură satisfăcătoare cu ajutorul altor instrumente, a modului în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute mai sus și a efectelor măsurilor notificate asupra concurenței. Notificarea descrie categoriile de beneficiari, durata măsurilor și numărul clienților casnici afectați de măsuri și explică modul în care au fost stabilite prețurile reglementate.

Proiectul vine în contextul în care premierul Florin Cîțu spunea, în urmă cu câteva zile, că a discutat în Guvern despre plafonarea prețurilor la gaze, spunând că Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței vor avea o discuție în acest sens cu Comisia Europeană. La începutul lunii, premierul spunea că nu va interveni pentru plafonarea prețurilor.

Reamintim că prețurile la energie au mai fost plafonate prin celebra Ordonanță 114, adoptată de Guvernul PSD. Iar Guvernul PNL condus de Ludovic Orban, în care Florin Cîțu era ministru de Finanțe, a adoptat modificări pentru a elimina treptat prețurile plafonate și pentru a liberaliza piața. Florin Cîțu spunea despre aceasta că era ordonanţa care a „destabilizat economia României”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: