Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat duminică că guvernul italian este deschis să colaboreze cu producătorul auto Stellantis, cu condiţia ca acesta să menţină fabricile şi locurile de muncă în Italia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
”Evaluăm cazurile economice în funcţie de propriile lor merite,” a afirmat Meloni în cadrul unui eveniment organizat de partidul său, Fraţii Italiei, la Roma, înaintea unei reuniuni importante privind industria auto italiană, programată pentru 17 decembrie. La această întâlnire vor participa ministrul Industriei, Adolfo Urso, reprezentanţi ai Stellantis şi sindicatele locale.
”Această abordare este valabilă pentru Stellantis, dar şi pentru orice altă companie care operează în Italia. Dacă există un dialog constructiv şi o dorinţă de a menţine fabricile şi locurile de muncă, suntem pregătiţi să ne îndeplinim partea,” a adăugat premierul.
După demisia neaşteptată a lui Carlos Tavares din funcţia de CEO în această lună, autorităţile italiene speră să repare relaţiile tensionate cu Stellantis, companie ce deţine 14 mărci, printre care Jeep, Ram, Fiat şi Peugeot.
Politicienii italieni l-au acuzat în repetate rânduri pe fostul CEO de neglijarea fabricilor cu o istorie îndelungată din Italia şi de mutarea producţiei în străinătate. Guvernul doreşte să se asigure că Stellantis va contribui la dezvoltarea sectorului auto naţional şi la protejarea locurilor de muncă.