Angajaţii Electrocentrale Bucureşti, protest faţă de ordonanţa austerității, care nu respectă contractul colectiv de muncă / “Noi nu mai vrem să muncim. Şi de aici un risc pentru încălzirea Bucureştiului”

ELCEN Sursa foto: Facebook / ELCEN

Aproximativ 1.000 de angajaţi ai Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) vor protesta, luni, în faţa sediului central al societăţii, de la ora 15:30, în condiţiile în care ordonanţa “trenuleţ” încalcă contractul colectiv de muncă, a declarat pentru Agerpres, Cristian Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Independent din Sucursala Electrocentrale Bucureşti (SLI-SEB).

El a adăugat că prejudiciul fiecărui salariat este, în medie, de 1.500 lei,

“În jur de 1.000 de persoane vor fi în faţa sediului societăţii. O serie de drepturi negociate şi asumate prin contractul colectiv de muncă, precum creşteri salariale în raport cu inflaţia, nu vor fi respectate, ca efect al ordonanţei “trenuleţ”. Astfel, fiecare salariat va pierde, în medie, 1.500 lei. Avem o discuţie astăzi (luni, n.r.) la Ministerul Energiei, la ora 14:30, cu ministrul Energiei. Probabil protestele vor continua, existând chiar riscul ca salariaţii să nu mai intre în viitor la lucru, în momentul în care pierderile chiar vor fi cuantificate. N-am ajuns să luăm banii, pe 22 ianuarie angajaţii vor lua avansul. Ei (guvernanţii, n.r.) ne-au transmis clar: Nu. Ok, să vină ei să muncească atunci. Noi nu mai vrem să muncim. Şi de aici un risc pentru încălzirea Bucureştiului. Nu va accepta nimeni ca Guvernul, după ce a făcut cheltuieli nejustificate, să vină să bage mâna în banii oamenilor. Aici nu vorbim de creşteri viitoare, vorbim de lucruri care deja sunt negociate, asumate”, a menţionat Cristian Popescu.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40% din producţia totală) şi din Bucureşti (peste 90% din producţia oraşului). Cota de piaţă la energie electrică livrată de ELCEN în reţele la nivel naţional este de aproximativ 4%. ELCEN deţine 4 centrale termo-electrice sau centrale electrice de termoficare (CET) în care dispune de 600 MW putere electrică instalată şi 4.204 MW putere termică instalată.