Creşterea costului vieţii depăşeşte cu mult majorările salariale, accesul la servicii publice de calitate, precum educaţia şi sănătatea, devine tot mai inaccesibil pentru mare parte din populaţie, iar precarizarea muncii, prin salarii care nu acoperă necesarul unui trai decent, accentuează riscul de excluziune socială în România, atrage atenţia CNS “Cartel ALFA”, cu prilejul Zilei Mondiale a Justiţiei Sociale, transmite Agerpres.
“Anul acesta, Ziua Justiţiei Sociale ne găseşte într-o perioadă de mari provocări pentru lucrători şi categoriile vulnerabile din România. Inegalităţile sociale şi economice continuă să se adâncească, iar drepturile fundamentale ale muncitorilor sunt frecvent ameninţate de politici insuficient orientate către echitate şi incluziune. CNS ‘Cartel ALFA’ atrage atenţia asupra necesităţii unor măsuri concrete pentru reducerea sărăciei, asigurarea unui salariu decent şi protecţia reală a drepturilor sociale şi economice”, se arată într-un comunicat al confederaţiei, citat de Agerpres.
În România, datele Eurostat arată că peste 34% dintre cetăţeni sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, unul dintre cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, există şi progrese – în ultimul deceniu, salariul minim a crescut, “iar dialogul social începe să câştige mai multă atenţie în spaţiul public”, transmite Cartel Alfa.
“Într-o societate echitabilă, justiţia socială trebuie să fie un pilon central al politicilor publice. Din păcate, în România, vedem cum creşterea costului vieţii depăşeşte cu mult majorările salariale, iar accesul la servicii publice de calitate, precum educaţia şi sănătatea, devine tot mai inaccesibile pentru mare parte din populaţie. În plus, precarizarea muncii, prin salarii care nu acoperă necesarul unui trai decent, accentuează riscul de excluziune socială”, se spune în comunicat.
În acest context, CNS “Cartel ALFA” solicită autorităţilor să adopte măsuri urgente pentru creşterea salariului minim la un nivel care să asigure un trai decent, în conformitate cu recomandările europene şi conform coşului minim; o legislaţie incluzivă a muncii, care să protejeze lucrătorii şi să promoveze negocierile colective; acces pentru toate categoriile sociale la servicii publice de calitate, inclusiv educaţie şi sănătate; combaterea discriminării şi promovarea egalităţii de şanse în toate domeniile sociale şi profesionale.
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.