VIDEO | INTERVIU EXCLUSIV Ion Stoica, fondatorul român al unicornului Databricks: Dacă România ar avea mai puține reglementări, poate că asta ar încuraja investițiile din străinătate

Elena Deacu mart. 5, 2025 0 comentarii 1797 vizualizări
IMG-20250305-WA0009

Dacă România ar avea mai puține reglementări, poate că asta ar încuraja investițiile din străinătate în sectorul IT românesc, afirmă într-un interviu pentru Economedia Ion Stoica, informatician, unul din cei doi fondatori de origine română ai unicornului american Databricks, companie de date şi AI, care recent a ajuns la o evaluare de 62 de miliarde de dolari după ce a atras o finanțare de 15 miliarde de dolari.

În plus, România ar trebui să investească mai mult și în învățământ, spune el.

„O problemă în facultăți de care aud este că mulți studenți care sunt foarte buni în ultimii ani încep să lucreze foarte mult și în industrie. Ar fi bine ca ei să își continue studiile și să învețe cât mai mult, pentru că atunci o să fie într-o poziție și mai bună să creeze companii”, spune Ion Stoica.

Antreprenorul de origine română susține că, în Statele Unite, succesul industriei tech a avut loc prin colaborarea dintre universități, industrie și guvern. Ion Stoica susține că există actori care încearcă să facă asta și în România, cum ar fi colaborările dintre Universitatea Politehnică din București și industria locală, însă este nevoie de investiții mai mari în învățământ.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Fragment video din interviu:

Rămâi pe Economedia pentru interviul integral.

Fondatorul Databricks afirmă că în România păstrează legăturile cu Universitatea Politehnica, la care a studiat, și vede că apare o nouă generație de profesori foarte buni. „De exemplu Costin Raiciu de la Universitatea Politehnică din București”, spune el.

În ce privește susținerea antreprenoriatului românesc și a scenei locale de tech, informaticianul susține că participă la evenimente pentru antreprenori, însă nu știe dacă la un moment dat va putea inclusiv să finanțeze companii, focusul său fiind pe proiecte proprii la care poate aduce cea mai mare contribuție.

„Din punct de vedere financiar, în primul rând, Databricks nu este listată. Și aici (în SUA – n.r.) am foarte mulți antreprenori care mă întreabă de sfaturi și încerc cât de mult… Am facultatea, laboratorul, contribui și la companii pe care le-am fondat. Iar în general, ceea ce prefer cel mai mult este să am proiectele mele pe care pot să mă focusez. Eventual, o să am mulți bani când Databricks o să fie IPO (companie listată – n.r.), dacă totul merge bine. Sunt oameni și am prieteni cărora le place să investească în diverse companii. Îi admir foarte mult, dar eu nu știu dacă aș face asta. Tot aș încerca poate să mă focusez pe unul, două, trei proiecte pe care pot să am un impact major. Dar poate asta se schimbă. Ceea ce voiam să spun este încerc să ajut cât pot. Din păcate, timpul meu este extrem de limitat în momentul actual. Dar da, o să încerc să ajut cât pot mai mult”, a spus Ion Stoica.

„O să mai fie unicorni românești”

UiPath este un startup românesc pe care Ion Stoica îl cunoaște, dar el spune că „o să mai fie unicorni românești”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Cel mai probabil următorul unicorn din România o să fie și trebuie să fie o companie care are un produs pe care poate îl vinde pe piața internațională. Nu știu dacă piața românească, cel puțin în IT, este suficient de mare ca să suporte un unicorn pentru care majoritatea vânzărilor sunt în România. Poate în alte domenii există posibilitatea să existe un unicorn pentru care piața principală desfacere să fie în România, dar nu în IT. Deci văd următorul unicorn românesc în IT, dacă o să fie o companie care începe în România, dar apoi începe rapid să crească în afara României, în Europa și apoi internațional, Statele Unite, Asia și așa mai departe”, afirmă Ion Stoica.

Databricks lucrează deja cu clienți din România, în prezent discută cu cea mai mare bancă din România, Banca Transilvania.

„Chiar avem anumiți clienți. Un client mare cu care discutăm este Banca Transilvania. Avem reprezentanță în Europa de Est care acoperă inclusiv România, România fiind de fapt una dintre țările mari din Europa de Est“, spune el.

Un mesaj pentru viitorii antreprenori

Ion Stoica sfătuiește viitorii antreprenori să facă ceva și să rezolve o problemă de care sunt pasionați, pentru că astfel va fi mai ușor să depună efort.

„Pentru viitorii antreprenori, mesajul meu este foarte simplu: tot timpul trebuie să faci ceva, să încerci să faci ceva de care ești pasionat. Să încerci să rezolvi o problemă de care ești pasionat. Pentru că dacă ești pasionat poți să te gândești la problema respectivă tot timpul, zi și noapte. Poți să faci un lucru mai bun în domeniul respectiv și este mai ușor să depui efort, pentru că depui efort pentru că ești pasionat, nu pentru că trebuie să o faci. Ca și mulți alții, înainte de mine, sfatul meu este să îți urmezi pasiunea și să încerci să faci cât mai mult o diferență, să îmbunătățești cumva viața altor oameni care sunt în jurul tău”, conchide el.

Cine sunt Databricks, Ion Stoica și Matei Zaharia

Compania americană de software Databricks a fost înființată în 2013, de Ali Ghodsi (CEO), Matei Zaharia, Reynold Xin, Ion Stoica, Patrick Wendell, Andy Konwinski, Arsalan Tavakoli-Shiraji, iar sediul central al companiei este la San Francisco.

Databricks a atras recent atenția presei din România cu anunțul că a obținut o finanțare de peste 15 miliarde de dolari și a ajuns la o evaluare de 62 de miliarde de dolari.

Ion Stoica şi Matei Zaharia sunt doi dintre cei numai șase români prezenți în Topul Forbes 2024 al celor mai bogați oameni din lume.

Ion Stoica și Matei Zaharia ocupă, împreună, locul 2.410 în clasament, având fiecare o avere estimată la 1,2 miliarde de dolari, în 2024. Ion Stoica este cofondator și președinte executiv al startup-ului de software Databricks. Printre investitori se numără giganții cloud Microsoft și Amazon. El a fost CEO-ul inițial de la înființarea sa în 2013 până la începutul anului 2016, când a cedat poziția cofondatorului Ali Ghodsi. Înainte de Databricks, Stoica a cofondat start-up-ul de streaming video Conviva. De asemenea, este profesor de informatică la UC Berkeley. Locuiește în Berkeley, California.

Partenerul său de afaceri, Matei Zaharia, este cofondator și director de tehnologie al startup-ului de software Databricks. Forbes notează că el este creierul din spatele popularului motor de analiză Apache Spark, care a fost conceput pe când era un student de 24 de ani la doctorat la UC Berkeley. Spark a stabilit un record mondial pentru viteza de sortare a datelor în 2014 și i-a adus lui Zaharia un premiu pentru cea mai bună disertație de informatică a anului. În 2013, Zaharia și șase colaboratori de la UC Berkeley au cofondat Databricks, al cărui software este construit pe Spark. El a condus dezvoltarea mai multor funcții noi, cu inteligență artificială, dincolo de Spark. Zaharia este profesor asociat la UC Berkeley (anterior Stanford).

În ultimii ani, Databricks s-a transformat într-o companie de A.I., ajutând întreprinderile să construiască și să opereze tipul de software care conduce chatbots și servicii similare de A.I.

În lista anuală Disruptor 50 a CNBC, clasament care evidențiază companiile private ce aduc schimbări importante în domeniu, pe măsură ce IA conduce noi modele de afaceri dincolo de era inovației mai bune, mai rapide și mai ieftine, Databricks ocupa anul trecut în luna mai locul 5, într-o urcare spectaculoasă de pe locul 31 ocupat în anul precedent. De menționat că pe primul loc în topul companiilor inovatoare întocmit de televiziunea americană de business se afla, pentru al doilea la rând, OpenAI.

Citește și:

Povestea Databricks. Cum a ajuns compania americană de IT, cu doi români printre fondatori, să valoreze 62 de miliarde de dolari / Valoare înzecită în ultimii 5 ani

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.