Lucrările la Centura Biharia, din judeţul Bihor, care va scoate traficul greu din interiorul localităţii Biharia, au ajuns la un stadiu fizic de peste 70%, anunţă Consiliul Judeţean Bihor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Centura Biharia va fluidiza traficul la ieşirea din Oradea spre Marghita şi Satu Mare, va reduce numărul accidentelor pe DN 19 şi va diminua poluarea în localitatea Biharia.

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Bihor

”Lucrările la Centura Biharia, care va scoate traficul greu din interiorul localităţii Biharia, au ajuns la un stadiu fizic de peste 70%. În ultimele zile s-a finalizat turnarea stratului de binder pe toată porţiunea centurii de 5,6 km. Stratul de binder este al doilea strat de asfalt din cele trei câte vor fi în total. Turnarea binderului pe ultimii 300 de metri a fost condiţionată de finalizarea relocării conductei de gaz care intersectează centura”, informează CJ Bihor.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Bihor

În prezent se lucrează şi la relocarea reţelei electrice de 110kV. După finalizare, se va putea începe aşternerea stratului de uzură. Centura Biharia are o lungime de 5,6 kilometri şi are prevăzută de-a lungul ei, pe margine, o pistă de biciclete.

În acelaşi proiect cu Centura Biharia este inclus şi drumul de legătură dintre localitatea Paleu şi Centura Biharia, în lungime de 3,1 kilometri. La acesta, stadiul fizic este de 50%. În prezent, constructorii lucrează la fundaţia din balast stabilizat.

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Bihor

Lucrările la cele două drumuri, începute la sfârşitul lunii octombrie 2023, sunt executate de asocierea de firme Dumexim şi Consorzio Stabile EBG Group. Valoarea contractului este de 66.363.616,15 lei, cu TVA. Durata de execuţie a proiectului este de 18 luni.

Cele două drumuri noi fac parte din proiectul „Creşterea accesibilităţii pe drumurile judeţene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3”, finanţat din bugetul Consiliului Judeţean Bihor şi din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027.

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Bihor

Centura Biharia este a şaptea centură construită de Consiliul Judeţean Bihor. În 2024 a fost deschisă circulaţia pe celelalte şase: Centura Sântandrei, Sânmartin (Băile Felix), Nojorid, Aleşd, Beiuş şi Oşorhei.