BREAKING Cursul euro a trecut oficial de 5 lei și a ajuns la un nivel istoric / Pe piața interbancară a ajuns aproape de 5,1 lei

Carmen Radu mai 6, 2025 0 comentarii 7683 vizualizări
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cursul euro a trecut de 5 lei, un nivel istoric, arată cotațiile oficiale publicate marți, la mijlocul zilei, de Banca Națională a României.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

UPDATE 17.10 Erste: BNR nu va mai lăsa moneda națională să se deprecieze dincolo de pragul 5,1 lei/euro, pe termen scurt

UPDATE 16.40 Euro a revenit pe creștere pe piața interbancară și a atins din nou 5,08 lei.  

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

UPDATE 15.50 La unele casele de schimb valutar din Cluj, cursul de vânzare la euro este deja 5,35 lei.

UPDATE 14.13 Bloomberg scrie că mișcarea bruscă a cursului de schimb indică faptul că factorii de decizie de la București și-au relaxat controlul asupra monedei, după ce anterior au menținut leul într-un interval îngust prin intermediul regimului de flotare gestionată. Banca centrală a declarat că nu va comenta mișcările recente de pe piața valutară.

Scăderea monedei însoțește o vânzare mai amplă a obligațiunilor și acțiunilor României după ce primul tur al alegerilor prezidențiale a adus victoria unui candidat de extremă dreapta și a eliminat candidatul coaliției de guvernare, provocând demisia premierului Marcel Ciolacu.

Randamentul obligațiunilor pe 10 ani denominate în leu a urcat cu peste 50 de puncte de bază în această săptămână, depășind 8%, iar indicele de referință al acțiunilor de la București a scăzut cu aproximativ 3%. Obligațiunile în dolari ale țării scadente în 2035 au fost marți printre cele mai slabe performanțe de pe piețele emergente.

Tranzacțiile de pe piața interbancară au semnalat că leul a fost sub o presiune puternică în ultimele zile, potrivit lui Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank pentru România. ING își menține prognoza de final de an de 5,05 lei pe euro, deși unele depășiri mai apropiate de 5,10 sunt posibile pe termen scurt, a spus el.

„Credem că banca centrală este capabilă și dispusă să traseze o nouă linie în nisip pentru pereche, dar va fi nevoie de ceva timp pentru ca piața să se așeze, având în vedere mediul electoral și incertitudinea politică generală”, a spus Tătaru.

UPDATE 13.01 BNR cotează euro la 5,0378 lei, cel mai mare nivel din istorie. Luni, euro era cotat la 5,9775.

Leul s-a depreciat marți puternic și în raport cu dolarul. Moneda americană este cotată la 4,4517 lei.

Moneda românească s-a depreciat totodată și față de lira sterlină și față de francul elvețian.

UPDATE 12.54 Euro a mai scăzut pe piața interbancară, la această oră, la circa 5,038 lei, cu câteva minute înainte ca Banca Națională a României să anunțe cursul oficial de schimb al zilei.

UPDATE 12.12 Leul s-a depreciat și mai mult și un euro a ajuns la aproape 5,1 lei. La această oră se tranzacționa la 5,0985 lei pentru un euro, o depreciere de 2,49%.

Cursul de schimb dolar/leu era de 4,4978, o depreciere de 2,29%.

Știrea inițială

Moneda euro a depășit 5 lei pe piața interbancară, pe fondul incertitudinii politice și fiscale, arată informațiile verificate de Economedia. Amintim că BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1.

La această oră, euro se tranzacționează pe piața interbancară la 5,03 – 5,04 lei, o creștere de 0,0654 puncte.

Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Ulterior, o  altă sursă oficială a declarat pentru G4Media că suma cheltuită de BNR e puțin mai mică de 2 miliarde de euro.

Presiunea pe moneda națională a început încă din dimineața zilei de luni și s-a intensificat după-amiază, pe măsură ce investitorii au încercat să scape de lei și să cumpere euro pentru a-și proteja depozitele, au mai declarat pentru G4Media pentru sursele citate.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a confirmat pentru G4Media presiunea pe cursul leului. ”În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață și dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”, a spus Dan Suciu pentru G4Media.

”O situație similară s-a întâmplat imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, când a câștigat Călin Georgescu”, au spus sursele citate.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.