La doar două luni de la intrarea lor în exploatare, vagoanele CFR Călători modernizate de Electroputere VFU și plătite din fonduri publice (PNRR) au apărut consecințele reparațiilor de mântuială, scrie Club Feroviar.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Un utilizator al transportului feroviar a fotografiat zilele trecute un vagon CFR Călători aflat în Gara de Nord, „modernizat” de Electroputere VFU, a cărui tablă acoperitoare arată de parcă ar fi trecut printr-o zonă de conflict, scrie publicația. Fotografia indică un strat de chit gros, crăpat și sărit pe o suprafață semnificativă. Dedesubt se ițește tabla ruginită și plină de înfundături.

Publicația mai scrie că nu este însă singura lucrare cu probleme din cele executate la Electroputere VFU. Club Feroviar a relatat aici zilele trecute cazul unui automotor CFR Călători din care a fost degajat fum în stația Aeroport Otopeni. Potrivit CFR Călători, automotorul în cauză a fost AM 2072 și grupul power-pack al acestuia era în garanție după lucrările R7 efectuate până în februarie 2023.