Criza gazului: Republica Moldova şi Gazprom au prelungit cu cinci ani contractul de livrare a gazului rusesc

Moldovagaz Sursa foto: Moldovagaz

Gigantul rus Gazprom şi Republica Moldova au anunţat vineri prelungirea cu cinci ani a unui acord de livrare a gazului rusesc către Chişinău, care se confruntă cu penurii şi reproşează Moscovei că a crescut preţurile, informează France Presse, citată de Agerpres.

„Părţile au ajuns la un acord asupra preţurilor (…) şi asupra unui dialog ulterior pentru rambursarea” datoriei Moldovei legate de gaz, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei Republicii Moldova, Daniel Vodă, potrivit unui comunicat.

Într-un comunicat separat, Gazprom a confirmat anunţul, precizând că contractul va fi prelungit începând de la 1 noiembrie în baza unor „condiţii reciproc avantajoase”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acordul a fost încheiat în urma negocierilor de la Sankt Petersburg – unde se află sediul Gazprom – între viceministrul moldovean, Andrei Spânu, şi Aleksei Miller (directorul executiv al Gazprom).

Republica Moldova, o ţară cu 2,6 milioane de locuitori situată între România şi Ucraina, se aprovizionează în mod tradiţional cu gaz din Rusia prin regiunea separatistă pro-rusă Transnistria şi Ucraina.

Dar complicaţiile au apărut după creşterea preţurilor de către Gazprom în octombrie, în cursul unei prelungiri a contractului cu lună, o mişcare pe care guvernul moldovean a considerat-o „nejustificată şi nerealistă” pentru această ţară care este una dintre cele mai sărace din Europa.

Ca răspuns, Chişinăul a instituit săptămâna trecută o stare de urgenţă care i-a permis să achiziţioneze gaz din Polonia, o premieră de la dobândirea independenţei, în 1991.

Gazprom i-a oferit Republicii Moldova gaze mai ieftine, dar numai dacă ajustează acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și amână reformele pieței energetice convenite cu Bruxelles-ul.

Înainte de negocierile de la Sankt Petersburg, viceministrul Spânu a declarat că doreşte să obţină de la Moscova o „corectare” a preţului propus Chişinăului.

Vineri seara, diplomaţia din Republica Moldova a indicat că acordul a fost prelungit pe „baza formulei de preţ propuse de partea moldovenească”, dar nu au fost date deocamdată detalii cu privire la aceste noi tarife.

Fosta republică sovietică, Moldova este împărţită între susţinători ai unei apropieri de Moscova şi cei care doresc să adere la Uniunea Europeană.

Unii experţi susţin că Moscova şi-a majorat tarifele pentru a pedepsi Chişinăul după alegerea în 2020 a preşedintei pro-europene Maia Sandu.

La rândul său, Moscova a acuzat Chişinăul de întârziere a plăţilor şi a ameninţat că va închide robinetul dacă nu se semnează un nou contract.

Kremlinul a negat orice dorinţă de presiune geopolitică asupra Republicii Moldova, susţinând că este doar o chestiune comercială.

Aceste penurii în Moldova au apărut într-un context de creştere a preţurilor la gaz în Europa, pe care unele ţări o atribuie în parte Moscovei.

Dar preţurile la gaz au scăzut brusc în această săptămână, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat companiei Gazprom să mărească livrările către Uniunea Europeană odată ce rezervoarele ruseşti sunt pline.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: