„Există o utilizare masivă a inteligenței artificiale în interiorul SAP”, a declarat Dr. Philipp Herzig, CTO și Chief AI Officer în cadrul gigantului software, la evenimentul TechEd 2025 al companiei, la care publicația Economedia a fost invitată.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui, cei peste 100.000 de angajați ai companiei folosesc activ unelte de inteligență artificială, mai ales asistentul AI dezvoltat de SAP, Joule. Acesta este similar în utilizare cu ChatGPT sau Gemini, dar a fost dezvoltat pentru ecosistemul SAP. „Observăm creșteri semnificative ale productivității și eficienței datorită utilizării interne a Joule”, a declarat Herzig.
El a adăugat că și peste 12.000 de consultanți SAP folosesc de asemenea Joule în fiecare lună în proiecte de implementare.
Asistentul este integrat în produsele SAP, dar și în servicii de la alte companii, precum Microsoft Copilot sau Teams.
Când vine vorba despre cele mai populare cazuri de utilizare pentru Joule, acestea sunt cererile de concediu și meniul de la prânz, potrivit CTO-ului SAP.
„Cel mai de succes caz de utilizare din perspectiva abilităților este solicitarea de concediu sau de zile libere. (…) Credeți sau nu, a doua abilitate cea mai utilizată este întrebarea adresată lui Joule: «Ce avem la prânz?» Acesta este un exemplu amuzant, dar revelator al amplorii instrumentului”, a mai spus Herzig.
Detalii despre modul în care angajații SAP folosesc unelte AI a dat și Jonathan von Ruden, responsabil cu AI Innovation & Data în companie, într-un interviu pentru Economedia care va fi publicat joi dimineață. El a spus că angajații au ajuns să creeze zilnic zeci de agenți AI, de la doar câțiva în fiecare zi.
„Acum, există cam 50, 60, 70 de agenți pe care oamenii îi construiesc în fiecare zi. Mulți dintre ei (n.e. – agenți) nu sunt serioși. Oamenii încearcă lucruri amuzante. Cred că este foarte important să lăsăm oamenii să experimenteze”, a explicat von Ruden, pentru Economedia.
Jonathan von Ruden a mai spus că, în cadrul SAP, inteligența artificială este utilizată de angajați urmând anumite norme și reguli, dar nu este suprareglementată.

Dr. Philipp Herzig (Sursa foto: SAP)