Cantitatea de gaze ce tranzitează România, în drumul spre Ucraina, s-a dublat de ieri până astăzi: 2,1 milioane de metri cubi ies din ţară pe la punctul Isaccea, ca să ajungă la beneficiarii ucraineni, deși niciodată (până azi) nu trecuseră pe aici mai mult de 1 milion de metri cubi, după cum arată datele interactive Transgaz.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acesta este un semn că ruta alternative de aprovizionare a Ucrainei (Coridorul Vertical) începe să fie operaţionalizată cu adevărat, deşi încă vorbim de cantităţi mici.
Coridorul Vertical este un proiect multinaţional din care fac parte operatorii de transport gaze din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova şi Ucraina, sprijinit de SUA şi UE, prin care ţara vecină devastată de război să poată primi gaz natural lichefiat (GNL) american descărcat de pe metaniere în porturile greceşti, pe ruta Bulgaria – România.
Este o alternativă pentru Ucraina, în condiţiile în care principala sa rută de aprovizionare este prin Polonia şi Ungaria.
Ucrainenii s-au desprins total de gazele ruseşti în urmă cu un an, iar ei, în ciuda faptului că industria a fost pusă la pământ de război şi milioane de oameni au plecat din ţară, rămân cu un consum mare de gaze, aşa că au nevoie de cât mai multe rute de aprovizionare, mai ales că unele din ele pot cădea oricând din motive colaterale războiului.
Astăzi intră în România 14,2 milioane metri cubi de gaze din Bulgaria, din care 8,3 milioane de metri cubi doar tranzitează ţara noastră: 6,2 milioane pentru Ungaria, 2,1 milioane pentru Ucraina. În ţară rămân 3,9 milioane de metri cubi.
Producţia locală este la maximum – 24,4 milioane metri cubi, iar extracţia din depozite – gaze stocate în sezonul cald – este de 5,4 milioane de metri cubi.
Exportul nostru către Republica Moldova se menţine constant, la 5,4 milioane de metri cubi zilnic, acoperind practic întreg necesarul de consum al vecinilor.
Interesul strategic declarat al SUA de a construi această arhitectură energetică americană în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est capătă noi dimensiuni, având în vedere planificata decuplare totală a UE de importurile de gaze naturale rusești până la 1 ianuarie 2028.
Pentru GNL-ul american, care după 2022 a devenit principala sursă de aprovizionare a Europei, se deschide o nouă piață de aproximativ 16 miliarde de metri cubi de gaze rusești, ce trebuie înlocuiți.
În acest context, infrastructura Greciei de regazeificare și transport GNL spre Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, România, până în Moldova și Ucraina și spre vest până în Ungaria și Slovacia – constituie punctul de plecare al acestei rute, care este construită în jurul Coridorului Vertical de gaze naturale.
Se estimează că până în 2026 Grecia ar putea exporta până la 8 miliarde de metri cubi către restul Europei, o mare parte urmând să meargă spre Ucraina. Grecia este una dintre țările către care Ucraina se orientează pentru aprovizionare cu gaze, conform declarațiilor recente ale președintelui Zelenski.

Sursa foto: Ina FASSBENDER / AFP