Baidu, operatorul celui mai mare motor de căutare din China, a început săptămâna trecută concedieri extinse, care vor afecta mai multe divizii ale companiei, au declarat şase surse citate de Reuters, după cum transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Măsura vine la scurt timp după ce grupul a raportat o pierdere netă în trimestrul al treilea, pe fondul competiţiei tot mai intense în inteligenţa artificială şi al scăderii veniturilor din publicitate.

Concedierile ar urma să continue până la finalul anului, iar dimensiunea lor este percepută intern ca fiind ”la scară mare”. În unele echipe, reducerile ar putea ajunge până la 40%, au precizat două dintre surse.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Divizia de ecosistem mobil va fi cea mai afectată, însă posturile legate de AI şi cloud computing vor fi în mare parte protejate. Patru surse au spus că Baidu intenţionează să redirecţioneze resurse suplimentare spre AI.

Compania avea 35.900 de angajaţi la finalul anului trecut, în scădere faţă de 39.800 în 2023 şi 41.300 în 2022.

Declinul veniturilor continuă: în trimestrul trei, veniturile totale ale Baidu au scăzut cu 7%, în timp ce veniturile din publicitate au coborât cu 18%. Compania a raportat o pierdere de 11,23 miliarde yuani (1,59 miliarde dolari).

Deşi Baidu a fost primul gigant tech chinez care a lansat un chatbot tip ChatGPT în 2023, compania nu a reuşit să-şi menţină avansul, fiind depăşită de Alibaba şi start-upul DeepSeek. Modelul său Ernie este considerat inferior alternativelor concurenţei, iar adoptarea este modestă: în septembrie, aplicaţia Ernie Bot avea 10,7 milioane de utilizatori activi lunar, comparativ cu 150 de milioane pentru Doubao (ByteDance) şi 73,4 milioane pentru DeepSeek.

Baidu încearcă să integreze AI în produsele sale existente, inclusiv în motorul de căutare, unde afirmă că peste jumătate dintre paginile de rezultate includ deja conţinut generat de AI.

Concedierile vin într-un context în care marii jucători tehnologici chinezi taie costuri agresiv – Alibaba şi Tencent au eliminat zeci de mii de posturi în 2022, pe fondul unui val de reglementări stricte. Fenomenul se regăseşte şi în SUA, unde Amazon şi IBM derulează, la rândul lor, valuri de concedieri la nivel global.