- Centura Zalău are 5,5 kilometri şi costă 185 milioane lei, fonduri europene
- Constructor este compania Sinohydro care vroia să modernizeze şi Centura Bucureşti
- Guvernul a propus Ordonanţă de Urgenţă pentru excluderea de la licitaţiile viitoare a companiilor din China
Ministerul Transporturilor a semnat vineri Autorizaţia de Construire pentru Centura municipiului Zalău, prima şosea nouă din România care se face cu un constructor din China. După emiterea AC (Autorizaţia de Construire) urmează Ordinul pentru Începerea Lucrărilor şi intrarea în şantier, în termen de cel mult 30 de zile.
Antreprenor este compania Sinohydro, un constructor din China care a câştigat contractul în 2020 pentru o valoare de 185 de milioane lei. În acest contract, componenta financiară a avut un punctaj de 60 de puncte, iar oferta tehnică 40 de puncte. Proiectul include cinci viaducte şi două poduri. Varianta Zalău are o lungime de 5,5 kilometri şi asigură legătura între DN 1 F (Cluj Napoca – Zalău – Satu Mare) şi Drumul Judeţean 191 C, termenul de execuţie fiind de 24 de luni cu 7 ani termen de garanţie.
Management şi utilaje din China, muncitori români
Compania din China va asigura managementul pe şantier şi utilajele specializate, în timp ce forţa de muncă vine din plan local. De asemenea, şi unele utilaje vor fi închiriate din ţară. Şi pe şantierele Autostrăzii A 0 Bucureşti Sud, unde lucrează un antreprenor din Turcia, forţa de muncă şi utilajele sunt asigurate prin firme din ţară.
Ordonanţă pentru excluderea firmelor din China de la viitoarele licitaţii
Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a propus oficial, luni, un proiect de ordonanță de urgență prin care să excludă companiile din China de la licitațiile publice pentru proiecte de infrastructură din România. Proiectul fusese discutat în primă lectură în ședința de guvern de săptămâna trecută. Proiectul de OUG se referă doar la licitațiile viitoare, cele în curs nefiind afectate.
Cele mai importante licitaţii unde concurează şi firme din China sunt A1 Sibiu – Piteşti, Drumul Expres Craiova – Piteşti A 0 Bucureşti Nord, Magistrala M 6 – prima secţiune spre Otopeni şi achiziţia de trenuri electrice noi la ARF ( Autoritatea pentru Reformă Feroviară).
Citește și: Guvernul exclude companiile chineze de la proiectele de infrastructură viitoare