Zitec, companie de IT & digital marketing, și-a crescut echipa cu peste 65% pe durata pandemiei, de la 160 de specialiști în martie 2020, la 265 în prezent, spun reprezentanții firmei. Compania a trecut definitiv la modul de lucru hibrid, ceea ce permite membrilor echipei să decidă individual opțiunea privind desfășurarea activității, din birou sau la distanță.
Zitec își propune extinderea echipei cu cel puțin 60 de specialiști, atât pe roluri tehnice de programare în PHP, iOS, Android, Node.Js, React JS, poziții de Quality Assurance, Project Management, precum și în departamentele de suport: financiar, resurse umane, marketing sau vânzări.
“Încă de la debutul pandemiei, compania a luat decizia ca întreaga echipă să-și desfășoare activitatea în sistem remote. În migrarea rapidă la un mod de lucru exclusiv de la distanță a contat foarte mult și faptul că, de mai mulți ani, Zitec oferea posibilitatea membrilor echipei de a lucra de acasă oricând și pe orice perioadă de timp își doresc, fiind una dintre primele companii de IT din România care a introdus politica de Work from home nelimitat”, spun reprezentanții firmei.
Pentru a decide modul de lucru pe care Zitec îl va adopta în continuare, dar și din dorința de a ține cont de preferințele tuturor membrilor echipei, compania a realizat un sondaj intern în ceea ce privește opțiunile în care aceștia vor să-și desfășoare activitatea. Potrivit sondajului, peste 60% dintre angajațu doresc să lucreze de acasă, 20% vor să lucreze de la birou, iar 20% preferă un mod de lucru hibrid, atât de acasă, cât și de la birou. Astfel, membrii echipei Zitec au posibilitatea de a lucra exclusiv de acasă, de a reveni la birou atunci când doresc și de a alege să lucreze la oricare dintre sediile companiei din București sau Brașov, în funcție de modul de lucru pe care aceștia îl consideră eficient pentru ei.
„Am preferat să nu impunem o politică rigidă la nivel de companie cu privire la modul de lucru post-pandemie și am decis să lăsăm lucrurile să se așeze în mod natural, bazându-ne pe principiul că prețuim flexibilitatea, dar și asumarea responsabilității în cadrul echipelor. Prin urmare, am luat hotărârea să trecem la un mod de lucru hibrid, astfel încât fiecare membru al echipei să poată alege cea mai bună opțiune pentru el”, a declarat Florentina Greger, Chief Talent Experience Officer în echipa Zitec.
În același timp, periodic, compania încurajează interacțiunea față în față a colegilor, indiferent că sunt discuții despre evoluția proiectelor sau ieșiri după program.
Goana după specialiști: Recomandările de noi colegi, premiate cu o vacanță în ținutul baloanelor cu aer cald
Pe toată perioada pandemiei, Zitec a avut nevoie de angajați. În continuare, compania se află în căutare de colegi pentru cele 60 de posturi disponibile, desfășurând o campanie de recomandări externe, parte a eforturilor de creștere a echipei. Cei care cunosc o persoana potrivită pentru a se alătura echipei Zitec, pot trimite CV-ul pe email, iar în cazul în care aceasta este angajată, persoana care a făcut recomandarea primește un voucher pentru o vacanță de două persoane în Cappadocia.