Jamie Dimon, CEO-ul băncii americane JPMorgan, a sugerat că personalul nevaccinat care lucrează fizic în New York și-ar putea pierde locurile de muncă dacă nu se vaccinează împotriva COVID-19, scrie Business Insider.
JPMorgan nu a cerut anterior ca personalul să fie vaccinat, ci i-a îndemnat pe angajați să facă acest lucru. Cu toate acestea, Dimon a spus că banca își ajustează politica privind vaccinurile în cadrul muncii fizice pentru a respecta regulile sanitare la nivel local.
Din 27 decembrie, toate companiile din sectorul public din New York trebuie să ceară un act prin care angajații pot dovedi că s-au vaccinat. Banca introdusese deja reguli prin care doar vizitatorii vaccinați aveau voie să intre în cele nouă birouri ale sale din New York.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Facem acest pas pentru că avem rate foarte mari de vaccinare în rândul angajaților noștri. Cu rate cu mult peste 90%, pare nedrept să le cerem angajaților noștri vaccinați să poarte măști toată ziua la birouri”, a precizat compania.
Personalul nevaccinat a fost rugat să lucreze temporar de acasă până când se iau în considerare soluții alternative. Dimon, care este și președintele băncii, a declarat pentru CNBC că 97% din personalul băncii din New York este în prezent vaccinat.
Săptămâna trecută, Citigroup, o altă companie de servicii financiare americană cu sediul în New York, a impus angajaților săi vaccinarea până pe 14 ianuarie. În caz contrar, angajații ar putea fi concediați la sfârșitul lunii.
Meta, fosta Facebook, a anunțat că tot personalul care lucrează la birou va trebui să fie vaccinat cu doza booster până în martie.