Banca Transilvania și Grupul Țiriac au semnat un acord de achiziționare a companiei Țiriac Leasing, anunță grupul financiar. Finalizarea tranzacției este prevăzută în prima parte a acestui an, fiind supusă analizei și aprobării autorității competente.
Până la primirea aprobării, Țiriac Leasing îşi va desfăşura activitatea independent de Grupul Financiar Banca Transilvania, urmând ca ulterior să fie integrată acestuia.
“Planul BT prin acest pas strategic este atât implicarea directă într-un model de afaceri de nișă care face diferența pe piața auto, cât și întărirea poziției cu servicii de finanțare alternative”, explică reprezentanții băncii.
Țiriac Leasing activează pe piață de peste 20 de ani și are un portofoliu diversificat de produse de leasing, prezentând o specializare semnificativă în sectorul auto. La data acestei tranzacții, Țiriac Leasing are active de 213 milioane de euro, finanțând de-a lungul timpului peste 37.000 de clienţi.
Compania de leasing din Grupul Financiar Banca Transilvania, BT Leasing (BTL), este la rândul său pe piață de peste 20 de ani, timp în care a avut aproximativ 10.000 de clienți și a încheiat peste 20.000 de contracte, conform datelor grupului. În 2018, compania a fuzionat cu ERB Leasing. BTL are active de 1,366 milioane de lei. În 2021, o altă companie de profil a intrat în Grupul BT, Idea::Leasing.
Banca Transilvania a făcut prima achiziţie în 2015, Volksbank România, urmată în 2018 de Bancpost, ERB Retail Services și ERB Leasing, respectiv de Idea::Bank, Idea::Leasing şi Idea::Broker de Asigurare, în 2021.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, cu peste 19% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi şi 500 de sedii în 180 de localităţi.