Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), critică măsurile de sprijin acordate de guvern pentru IMM-uri în contextul facturilor mari la energie și spune că nu sunt satisfăcătoare deoarece nu rezolvă probleme esențiale. Acesta a vorbit și despre o soluție prin care statul ar putea ajuta mai eficient întreprinderile din România.
„Din punctul nostru de vedere măsurile anunțate nu sunt satisfăcătoare pentru că nu rezolvă problema de esență a faptului că toți suntem afectați de scumpirile din energie și sunt câteva probleme pe care le-am sesizat. Faptul că măsurile se reglementează începând cu februarie-martie, cele 2 luni decembrie-ianuarie rămân neacoperite și sunt lunile cu sarcina cea mai ridicată din punct de vedere al consumului energetic. Nu sunt practice pentru că s-a dovedit din experiența anterioară a acelorași tipuri de măsuri că nu a fost eficientă. Nu e practică pentru că nimeni în România nu are capacitatea să țină citirea contoarelor la zi, vin pe estimative aceste consumuri, la 3-4 luni sunt citite când practic s-ar putea la momentul respectiv să nu mai fie acoperită această măsură care se aplică temporar, numai în februarie-martie”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR, pentru Economedia.
O soluție identificată de CNIPMMR este prețul reglementat, ca statul să intervină și să reglementeze pe întreg lanțul energetic, de la producători, distribuitor și până la furnizor.
„În acest context, nimeni nu va pierde, toată lumea va avea de câștigat. Cei din lanțul energetic vor avea un profit reglementat, cetățenii și firmele vor plăti și ele un preț acceptabil, iar statul nu va mai suporta diferențele”, precizează acesta.
Jianu a spus că toate sindicatele reprezentative au înaintat aceste măsuri către premier și au purtat și o discuție cu reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) care s-au arătat deschiși ideilor prezentate.
„Considerăm că aceasta este singura soluție (preț reglementat-n.red.) și trebuie luată imediat. Trebuie să se înțeleagă la nivel guvernamental și în coaliție că aceasta este singura soluție”, spune președintele CNIPMMR.
Acesta spune că principalele nemulțumiri ale antreprenorilor au reprezentat măsurile autorităților care nu au venit la timp, care au întârziat „nepermis de mult”.
„În ultima vreme antreprenoriatul nu a fost intens susținut și așteptăm în această perioadă susținere adecvată. Fonduri există, ele trebuie puse în aplicare în mod adecvat și atunci când este nevoie de ele”, mai transmite Florin Jianu.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că guvernul va lua o serie de măsuri pentru scăderea facturilor la gaze și curent prin OUG, potrivit Agerpres.
„Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic, reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se vor percepe 0,68 bani pe KW. Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe KW. La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de KW. De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW”, a declarat Nicolae Ciucă.
Acesta a spus că măsurile se aplică de la 1 februarie la 31 martie, iar impactul bugetar este de 3 miliarde lei.